FC Braşov a fost învinsă de o echipă de anonimi din Coreea
0FC Braşov a pierdut, astăzi, primul amical al cantonamentului din Turcia. „Stegarii" au fost învinşi, surprinzător, scor 1-3 (1-2), de echipa coreeană de ligă secundă Yonsei.
Braşovenii au jucat modest pe parcursul acestui joc, având puţine acţiuni ofensive. La prima apariţie în careul braşovenilor, coreenii au reuşit să deschidă scorul, în minutul cinci, cu un şut din opt metri, sub transversala porţii lui Kajcsa. În ciuda faptului că „galben-negrii" au pus stăpânire pe joc, Chipciu, în două rânduri, şi Cristescu, nu au reuşit să înscrie.
Contrar cursului jocului, coreenii au majorat scorul în minutul 38, atunci când Rusu a deviat nefericit mingea, cu capul, pe lângă Kajcsa, ieşit la marginea careului. Două minute mai târziu, Hadnagy a reuşit să marcheze din apropiere, după o acţiune de atac pornită de Cristescu şi continuată de Ilyes şi Chipciu.
Evoluţia neconvingătoare a braşovenilor a continuat şi în partea secundă. Mai mult, în minutul 77, coreenii au izbutit să se desprindă din nou pe tabelă, Hăisan fiind surprins cu un şut de la marginea careului. Următorul meci al „stegarilor" este programat sâmbătă, de la ora 15.30, în compania austriecilor de la Mattersburg.
„A fost un meci în care au apărut multe greşeli în defensivă. Am văzut la jucători o lipsă de concentrare şi multe erori individuale. Trebuie să lucrăm mai mult la antrenamente şi sper să eliminăm cât mai rapid aceste greşeli. Au fost şi lucruri pozitive în acest meci, însă erorile din apărare au influenţat scorul final", a declarat antrenorul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, pentru site-ul oficial.
Nuno Viveiros, accidentat
În minutul 33 al partidei, mijlocaşul Nuno Viveiros s-a accidentat după un duel aerian cu un adversar. Pentru că nu a mai putut continua meciul, Viveiros a fost înlocuit cu Năstăsie. „Viveiros a suferit o lovitură la cap, însă, din primele investigaţii, nu este ceva grav, astfel că el se va putea pregăti normal", a precizat medicul echipei FC Braşov, Gheorghe Popa.
Diego Longo, prezent la meci
La partida de astăzi a asistat şi Diego Longo, preparatorul fizic al echipei naţionale, care a ţinut să-i urmărească la lucru pe jucătorii braşoveni. Diego îi cunoaşte pe majoritatea fotbaliştilor de la echipa de sub Tâmpa din perioada în care a lucrat cu Răzvan Lucescu la FC Braşov.
„În meciurile de pregătire nu contează foarte mult rezultatele. În prima repriză, braşovenii au jucat mai organizat, însă au fost câteva greşeli individuale care i-au costat. În repriza secundă s-a văzut lipsa de omogenitate. Am venit în Antalya să urmărim echipele româneşti care se află în această perioadă aici.
Vom merge şi la antrenamente, dar şi la meciurile amicale pentru a vedea jucătorii români. Eu şi Ştefan Iovan ne ocupăm de echipele din Antalya, iar Bogdan Stelea este în Spania, pentru a urmări la lucru echipele Rapid, Timişoara şi Sportul", a declarat Diego Longo, pentru www.fcbrasov.ro.
FC Braşov - Yonsei 1-3 (1-2)
FC Braşov (prima repriză): Kajcsa - Voicu, Rusu, Oros, Williams - Martinovic - Ilyes, Cristescu - Viveiros (34 Năstăsie), Hadnagy, Chipciu
FC Braşov (repriza secundă): Hăisan - Creţulescu, Majernik, Diego Gaucho, Cristi Ionescu - Mateiu, Toloza - Năstăsie (74 Hadnagy), Distefano, Cardoso (83 Drăgan) - Dedu
Antrenori: Antonio Conceicao, Daniel Isăilă
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
