Mijlocaşul Ionuţ Matei, aproape de un transfer la FC Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele noului antrenor al echipei FC Braşov va fi anunţat până la finalul acestei săptămâni, patronul Ioan Neculaie fiind cel care va negocia contractul cu noul tehnician.

Tratativele cu Popovici s-ar putea finaliza astăzi, cel târziu mâine, iar fostul tehnician de la FCM Bacău ar putea fi prezentat vineri. Negocierile sunt avansate, însă Ioan Neculaie mai aşteaptă, încă, un răspuns final şi de la Petre Grigoraş sau Blaz Sliskovici.

În cazul în care se va înţelege cu FC Braşov, Cristi Popovici îl va aduce sub Tâmpa şi pe mijlocaşul dreapta de 26 de ani, Ionuţ Matei. Fost internaţional de tineret, Matei este sub contract cu FC Timişoara, dar vrea să evolueze sub comanda lui Popovici în sezonul viitor.

Ionuţ Matei este jucătorul care a debutat cu mine în Liga I şi mi-l doresc. Este un jucător care de la mijloc poate evolua pe orice post. Dacă se vor finaliza tratativele cu Braşovul, el va merge cu mine acolo, dacă nu, va veni la FC Botoşani", a declarat Cristi Popovici, pentru Monitorul de Botoşani.

În returul ediţiei trecute de campionat, Matei a evoluat pentru CS Otopeni, iar de-a lungul carierei a trecut pe la FCM Bacău, FCM Reşiţa, Ceahlăul Piatra Neamţ, Gloria Buzău, CS Buftea şi Poli Timişoara.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite