200 de jandarmi la semifinala Cupei, FC Braşov - Steaua! Circulaţia va fi restricţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confruntarea FC Braşov - Steaua, din manşa retur a semifinalelor Cupei României, care va avea loc astăzi, de la ora 20.45, pe Stadionul „Tineretului“, este considerată una cu grad ridicat de risc.

Peste 200 jandarmi şi 4 câini de serviciu din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista" Braşov, vor asigura măsurile de ordine publică, pentru prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii şi siguranţei publice înaintea începerii meciului, pe timpul desfăşurării acestei partide, precum şi după terminarea competiţiei.

La această competiţie sportivă 4 suporteri ai echipei F.C. Braşov şi 371 suporteri ai echipei F.C. Steaua Bucureşti au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion.

În  cazul identificării lor de către camerele de filmat amplasate pe stadion, aceştia riscă să se aleagă cu actele unui dosar penal, fapta fiind încadrată de art.31 din Legea 4/2008, ca infracţiune.

Având în vedere amploarea acestui eveniment sportiv, între orele 18.00 - 01.00, circulaţia rutieră şi pietonală va fi restricţionată  pe str. Mihai Viteazu, între intersecţia str. Stadionului - str. Mihai Viteazu şi intersecţia str. Mihai Viteazu - str. Spartacus.

În ziua desfăşurării meciului este interzisă vânzarea băuturilor alcoolice între orele 18.00 şi 24.00 de către comercianţii cu acest obiect de activitate care îşi desfăşoară activitatea în zona stadionului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite