Spitalele care condamnă îngerii la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Grădinaru, un puşti de 19 ani, şi-a început viaţa sportivă la echipa Metrorex. A fost remarcat încă de la 9 ani, iar după 10 ani de sport la Braşov, în 2009, s-a transferat la CS Arad.

În 31 martie 2010, un rugbist de la Baia Mare s-a prăbuşit peste el şi a suferit o deplasare la trei vertebre de la coloană. În lumea normală, acest accident nu este o condamnare la moarte. Nu la noi, unde toţi cei în culpă se acoperă. Vorba ceea: corb la corb nu-şi scoate ochii. „În momentul în care se depăşesc 4-5  zile de la intubaţie, cum în aer sunt viruşi şi bacterii, pentru că nu poţi să îl pui într-o cupolă sterilă, au dus la apariţia unor infecţii la nivel respirator. Asta se întâmplă oriunde în lume", a declarat, cu tupeu, presei Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara. Nu îi doresc să aibă această declaraţie pentru niciuna dintre rudele sale, la care ţine...

Interesant este faptul şi că, pe site-ul Federaţiei Române de Rugby, medicul Octavian Cîmpian şi Radu Petrescu, arbitrul meciului, susţin că "nu s-au facut greşeli din partea arbitrajului, cele mai mari greşeli fiind acordarea primului ajutor", pentru că esenţial în rugby este ca jucătorul, chiar dacă e accidentat, trebuie să se ridice pe propriile picioare şi să se deplaseze afară. Dacă nu o face înseamnă că lucrurile sunt grave şi este necesară utilizarea tărgii. "Protocolul" nu a fost respectat. Rămâne întrebarea: "îngropăm" şi acest caz?

În tot acest context nebun, retoric întreb: De ce plătim taxe ca să aflăm că sistemul medical ne condamnă la moarte? De ce suntem condamnaţi la moarte, deşi suntem europenii care cotizăm cel mai "gras", raportat la venit?

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite