Braşov: American reţinut pentru trafic de droguri în România UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Pastorul a venit în România în 1992, împreună cu fiul lui. În 2001, a fost exclus din rândul baptiştilor pentru că a divorţat şi s-a întors în Statele Unite. Tânarul a rămas în ţară, iar acum cinci ani a fost condamnat pentru consum de doguri.

Trei persoane, un cetăţean american şi doi români, sunt anchetaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei au fost prinşi în timp ce au încercat să vândă unei alte persoane şase grame de haşiş. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Jonathan Will Butts, americanul de 22 de ani, locuia la Braşov de mai mulţi ani.

„Este vorba despre trei persoane suspectate în acest caz. Cetăţeanul american a mai fost inculpat într-o cauză similară", a spus Gabriel Florescu, şeful BCCO Braşov.

CITEŞTE ŞI:

Percheziţii la Biserica Baptistă din Râşnov, în dosarul americanului reţinut pentru trafic de droguri

Tânărul este fiul unui preot de la o biserică baptistă din Râşnov şi are antecedente penale.

„În urmă cu cinci, aceeaşi persoană a primit o condamnare cu suspendare pentru consum de droguri de mare risc", a declarat Cătălin Borcoman, procuror în cadrul DIICOT Braşov.

De această dată, instanţa a decis ca tânărul american, reţinut pentru 24 de ore, să fie cercetat în libertate şi a aplicat interdicţia de a părăsi localitatea pentru toţi cei trei suspecţi din acest caz.

Procurorii, care propuseseră arestarea preventivă, au atacat hotărârea magistraţilor, iar recursul în această cauză va fi judecat săptămâna aceasta la Curtea de Apel Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite