Sute de telefoane, găsite în celulele deţinuţilor de la Penitenciarul Codlea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii din Penitenciarul Codlea, dar şi rudele şi prietenii care i-au vizitat s-au dovedit a fi extrem de inventivi, anul trecut.

Potrivit bilanţului efectuat de reprezentanţii penitenciarului, la percheziţiile efectuate în celule s-au găsit nu mai puţin de 360 de telefoane mobile, 157 de încărcătoare, 63 de cartele SIM, 113 cuţite, 8 aparate de tatuat, dar şi medicamente. În plus, la verificările din sectorul vizite s-au mai descoperit 22 de telefoane mobile, 9 încărcătoare, 61 de cartele, 11 sisteme hands free, dar şi alcool. Toate acestea au fost aduse de vizitatori care încercau să le paseze deţinuţilor.

Obiectele interzise sunt ascunse de obicei în alimente. În anii trecuţi, s-au găsit cuţite în sarmale, în ardei umpluţi, în rude de salam sau parizer, dar şi în prăjituri. Pastilele se ascund în sticle de kechup, iar sucul se înlocuieşte cu alcool.

Anul trecut, a crescut şi agresivitatea deţinuţilor. În total, au fost aplicate 573 de sancţini disciplinare, cu 150 de mai multe decât în 2009.  În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care au fost închişi deţinuţii, preponderente rămân furturile, urmate de tâlhării, omoruri, violuri şi înşelăciune.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite