Dan Lungu: „Lumea privită prin obiectiv are alte coordonate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Lungu şi-a descoperit pasiunea pentru imagine încă din adolescenţă. Şi-a urmat înclinaţia şi a reuşit să îşi transforme pasiunea într-o afacere de succes.

Dan Lungu spune că a fost atras de imagine dintotdeauna. În momentul în care a început să ia contact cu aparatele care surprindeau imaginea, a decis să înveţe şi să se perfecţioneze în domeniu. Braşoveanul a început să filmeze la 17 ani, în momentul în care a avut şi prima cameră de filmat.

„Am început cu o cameră Panasonic, de tip VHS. Chiar dacă vorbim de un aparat rudimentar, la vremea respectivă era mai mult decât îmi puteam dori. Primele noţiuni de încadrare şi tehnică le-am descoperit cu ajutorul acestei camere, aşa că acest model de aparat o să îmi rămână tot timpul în minte", îşi aminteşte Dan Lungu.

Ştiri versus imagine artistică

La aceeaşi vârstă, tânărul a început să lucreze ca operator TV. A trecut prin mai multe posturi locale de televiziune. Braşoveanul a fost încadrat cocomitent ca operator imagine, editor imagine şi inginer de emisie.

„Fiecare departament al unei televiziuni are secretele lui. Dacă eşti pasionat de imagine nu ai cum să te limitezi doar la captarea acesteia. Mai devreme sau mai târziu, simţi nevoia să înveţi să o şi prelucrezi, să te joci cu ea, să improvizezi şi să transformi. Practic, să îţi pui amprenta asupra materialului finit", spune bărbatul.

Experienţa bogată în domeniul TV nu l-a determinat pe acesta să uite de imagine la nivel artistic. „Pentru că vorbim în principal de ştiri, imaginea în televiziune are rolul de a rezuma şi de a evidenţia un anumit fenomen. Regulile sunt destul de stricte şi lasă doar rareori libertatea operatorului de a ieşi din tipare. Totuşi, un operator bun trebuie să aibă, pe lângă simţul ştirii, spirit de observaţie, imaginaţie şi expresivitate", adaugă braşoveanul.

Şcoală pentru fotografi şi operatori

Din 2003, Dan Lungu, împreună cu soţia sa, au pornit o afacere de succes, care are ca obiect de activitate  producţia foto-video. Bărbatul a urmat mai multe cursuri de perfecţionare, ţinând permanent pasul cu cerinţele pieţei. Începând cu anul trecut, Dan Lungu este lector de arte vizuale la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, din Braşov.

„Munca de aici o fac din pasiune. Sunt nişte tineri excentrici, dar extrem de talentaţi, cărora chiar le place să înveţe. De multe ori, la finalul cursului, niciunii nu ne lăsăm duşi acasă", spune bărbatul. Anul acesta, braşoveanul a înfiinţat o şcoală pentru împătimiţii de imagine. „Sunt foarte mulţi fotografi şi cameramani care fac nunţi, însă nu au niciun temei teoretic, filmează sau fotografiază după ureche. Mulţi sunt dornici să înveţe şi nu au unde să facă acest lucru", explică bărbatul.

Braşoveanul predă la şcoala sa cursuri de iniţiere în artele vizuale. Cursurile durează două luni şi cuprind 16 şedinţe, a câte patru ore. La final, cursanţii trec printr-un examen şi obţin un atestat eliberat de Ministerul Muncii, care le poate servi dacă aceştia doresc să profeseze în domeniu.

Profil

Născut. 20.06.1979, Braşov.

Studii. Facultatea de Mecanică, Universitatea „Transilvania" Braşov, 2003.

Familie. Căsătorit.

Ce-i place

„Îmi place să mă perfecţionez permanent. Sunt de părere că trebuie să ţii pasul cu timpurile şi cu inovaţiile din domeniul care te pasionează. Îmi place să ofer bucuria muncii mele şi altora şi sunt satisfăcut în momentul în care produsul final îi mulţumeşte pe beneficiar".

Ce nu-i place

„Nu îmi place să dorm. Sunt de principiul că viaţa trebuie trăită, nu dormită. Sunt un om activ şi nu îmi prieşte sedentarismul. Nu pot să îmi imaginez viaţa fără multă acţiune şi adrenalină. Nu fac lucruri extreme, însă îmi place să cred că trăiesc palpitant".

Întrebări şi răspunsuri

l Ce îţi place mai mult dintre fotografiat şi filmat?

Îmi place imaginea în toate formele ei. Consider că poţi surprinde frânturi de viaţă indiferent ce aparatură foloseşti. E drept că aparatul de fotografiat surprinde lumea într-o manieră diferită faţă de cameră. Sufleteşte, sunt mai apropiat de filmat decât de fotografiat. Explicaţia vine din faptul că îmi place mai mult mişcarea, acţiunea, vitalitatea. Chiar dacă şi o fotografie poate impregna impresia de mişcare, imaginea care se derulează continuu este de multe ori, mai elocventă.

ll Cum s-ar împăca pasiunea ta cu viaţa de familie, dacă soţia ta nu ar activa în acelaşi domeniu?

Nu cred că s-ar împăca. Domeniul foto-video cere multă răbdare şi timp dedicat muncii. Dacă al doilea membru al cuplului nu experimentează aceeaşi senzaţie, nu poate înţelege pe deplin situaţia. Din fericire, soţia mea a îndrăgit repede fotografia şi a investit sufleteşte totul în acest domeniu. Soţia mea este şi partenera mea, aşa că ne împărţim şi ne gestionăm munca în doi. Chiar dacă gândim câteodată diametral opus, reuşim să ajungem într-un punct comun, după o dezbatere ca la carte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite