Csibi Barna, făcut martir de ANAF, deşi putea fi demis pentru că era incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de doi ani, Csibi a fost şi funcţionar public şi patron de firmă. Dacă ilegalitatea harghiteanului ar fi fost descoperită la timp, tot circul creat cu ajutorul instituţiilor din jurul lui ar fi putut fi evitat.

După ce l-a „spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, Csibi Barna a fost cercetat de Comisia de Disciplină a Direcţia Generală a Finanţelor Pubice Harghita (DGFP). A fost plimbat de la Abrud la Bucureşti, apoi a fost dat afară fiindcă nu s-a prezentat la locul de muncă.

Cariera de funcţionar public a lui Csibi Barna s-a încheiat astfel după un îndelung circ mediatic, în condiţiile în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi avut un as în mânecă de care însă habar nu a avut fiindcă nimeni nu a verificat declaraţiile de interese completate de Csibi Barna.

Acesta era de doi ani incompatibil de doi ani cu statutul de funcţionar public, de când şi-a înfiinţat, în 2009, o societate comercială, cu sediul la domiciliu său, unde este unic asociat. Firma sa, Hunnia Serv SRL, are ca obiect de activitate comerţ cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei, efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe.

Patron şi funcţionar public

Firma a fost înfiinţată în condiţiile în care, potrivit art.94, alin 2, lit.c, din Legea 161/2003, la Secţiunea incompatibilităţi privind funcţionarii publici, se menţionează foarte clar că: „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată".

Csibi Barna a „fentat" însă legea şi a jonglat cu declaraţiile de interese, pe care le-a completat cum a vrut. Astfel, dacă în declaraţia de interse completată la data de 19 aprilie 2010, Csibi Barna scria că este asociat la firma Hunna Serv SRL, deţinând un număr de cinci părţi sociale în valoare de 50 de lei, câteva luni mai târziu, în 3 noiembrie 2010, funcţionarul public s-a răzgândit şi nu mai făcut nicio referire la firma sa. A scris doar că este membru în Sindicatul Finanţelor Publice Harghita, deşi la Registrul Comerţului din Miercurea Ciuc firma sa figurează ca fiind activă şi el este asociat şi administrator.

„Pisica moartă", la ANAF

Reprezentanţii DGFP Harghita au declarat că nu ştiau de existenţa firmei lui Csibi Barna şi că nu intră în atribuţiile lor să verifice declaraţiile de avere şi de interese. Acestea sunt trimise prin Biroul de Resurse Umane la ANAF şi se verifică la Bucureşti. Apoi, dacă se constată o incompatibilitate în cazul vreunui funcţionar public, ANAF trebuie să sesizeze Agenţia Naţională de Integritate (ANI). 

i aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite