Venituri cu aproximativ 20% mai mici la Condmag, în primele nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veniturile constructorului de conducte de gaze şi petrol Condmag Braşov (COMI) au scăzut cu 19,7% în primele nouă luni, de la 191,8 milioane lei la 153,9 milioane lei, iar profitul net s-a diminuat cu 56%, de la 18,3 milioane lei la 7,9 milioane lei.

Cheltuielile companiei s-au redus cu 15%, la 144,4 milioane lei, de la 170,4 milioane lei în primele nouă luni din 2009, conform raportului financiar remis joi Bursei. Compania a avut în perioada analizată afaceri de 144,3 milioane lei, mai mici cu 23% faţă de intervalul similar al anului trecut, când rulajului a totalizat 187,6 milioane lei.

Cel mai mare acţionar al Condmag este omul de afaceri Gheorghe Călburean, care deţine prin compania Dafora 44,6% din acţiuni. În acţionariatul companiei din Braşov se mai regăsesc şi fondurile de investiţii înregistrate în Olanda OGBB A Van Herk (10,63%) şi MEI - Roemenie en Bulgarije Fonds (6,59%).

Acţiunile Condmag, listate la Bursa de Valori Bucureşti, au închis şedinţa de joi la un preţ de 0,685 lei/ unitate, în scădere cu 3,52% faţă de referinţă. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 157,3 milioane lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite