Bănică Jr. şi DJ-i francezi întreţin atmosfera în cluburile braşovene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de rock'n'roll din România, Ştefan Bănică Jr, va susţine un concert extraordinar în clubul Bamboo Braşov.

Celebrul solist, actor şi moderator de televiziune, Ştefan Bănică Jr., îi va încânta pe braşoveni mâine seară, de la ora 23.00, în clubul Bamboo. Iubitorii muzicii rock'n'roll au şansa să-l asculte pe unul dintre cei mai talentaţi cântăreţi din România.

Biletele pentru concertul extraordinar de sâmbătă seara s-au pus în vânzare la Bamboo Club, iar preţul unui tichet, până în seara concertului, costă 30 de lei. Sâmbătă, biletele ajung până la 40 de lei.

Distracţia începe în Bamboo Braşov chiar din această seară, de la ora 20.00 fiind programat un show total de divertisment, „Stand-up comedy". Studenţii care au legitimaţia la ei beneficiază de intrare liberă, plus 25% reducere la băuturi, iar fetele au intrarea liberă toată luna iunie.

Rimuri house, în Kasho

Pentru amatorii de muzică house, Kasho Club reprezintă cea mai bună variantă de petrecere a timpului liber, sâmbătă seara. De la ora 23.00, DJ Rudy Stock'r va mixa pentru cei care iubesc muzica tehno-house. Renumitul DJ francez este născut în Saint Tropez şi vine pentru prima dată în Braşov.

Clubul Glam Glam din Centrul Civic va organiza, diseară, de la ora 22.00, un spectacol de muzică live susţinut de Trupa 6, intrarea fiind liberă. Mâine seară, tot de la ora 22.00, este programat evenimentul „After work party".    

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite