Cioacă i-a sfidat pe magistraţii braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul a refuzat categoric să dea declaraţii în faţa magistraţilor de la Judecătoria Braşov şi a cerut strămutarea procesului.

Maria Vasii, avocata poliţistului a spus că este dreptul legal al clientului ei să ceara strămutarea procesului, dar nu a adus niciun act care să dovedească că a fost făcută o cerere în acest sens la Înalta Curte. „Cererea de strămutare este una legală. În ceea ce priveşte acest dosar, discutăm aici de bunuri comune, dar, aşa cum am mai spus, este un dosar de intimidare", a spus Maria Vasii.

Pe de altă parte, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu a spus că prin aceste tertipuri nu se încearcă decât tergiversarea procesului penal.

„Se încearcă tergiversarea dosarului. Cristian Cioacă nu a dorit să dea declaraţii în faţa instanţei, la fel cum a procedat şi în celelalte dosare. Referitor la cererea de strămutare, nu ştiu ce motiv ar avea să facă acest lucru. Dacă ar exista, trebuie să facă dovada şi să existe un termen de solutionare a cererii", a spus avocata Crina Radu.

Cioacă a intrat în silenzio stampa şi nu a mai vorbit cu ziariştii.


Poliţistul a fost trimis în judecată pentru furt între soţi, în toamna anului trecut, după ce părinţii Elodiei au făcut plângere penală prin care şi-au acuzat ginerele că i-ar fi furat Elodiei bunuri în valoare de 500.000 de lei.

Părinţii Elodiei vor să-şi vadă nepotul

Procesul este o premieră, fiindcă este pentru prima dată când în instanţă ajunge infracţiunea de furt între soţi, iar unul dintre ei este declarat oficial dispărut sau considerat mort. „Erau bunurile personale ale Elodiei. Printre bunurile dispărute se numără mai multe costume populare şi cele două rochii pe mireasă ale Elodiei, de la cele două nunţi. El probabil a făcut bani de pe urma lor", a spus Emilia Ghinescu, mama Elodiei.
Femeia s-a plâns de faptul că deşi are la mână o hotărâre judecătorească care îi permite să îşi viziteze nepotul, Cioacă nu i-a permis acest lucru. Emilia Ghinescu susţine că nu l-a mai văzut pe Patrik de mai bine de un an.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite