Ceferiştii intră în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenurile nu vor circula două ore, între 7.00 şi 9.00, miercuri, 16 martie. Decizia a fost luată, aseară, în cadrul unei întruniri naţionale a sindicaliştilor.

Sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment, fiind aleasă ziua de 16 martie, deoarece atunci şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.

Preşedintele Federaţiei Mişcare - Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat, pentru mediafax.ro, că acţiunea de protest a fost decisă, ieri, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei. Greva de avertisment va fi organizată între orele 7.00 şi 9.00, în intervalul orar respectiv necirculând niciun tren.

Protestul este motivat de faptul că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură. „Noi suntem în conflict deschis, dar până pe 16 martie putem semna contractele şi astfel să anulăm greva", a spus Frăţică.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite