Cascadorii şi lupte, la Cetatea Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Braşovului a îmbrăcat straie de sărbătoare, iar turiştii şi localnicii sunt ademeniţi cu parade, lupte între cavaleri şi cascadorii călare.

Atmosfera medievală a pus stăpânire pe fortăreaţa din Braşov. Cavalerii şi domniţele şi-au făcut apariţia pentru prima dată în această seară, spre deliciul spectatorilor care au urcat la cetate. Alaiul, acompaniat de bătăi de tobă, a înconjurat de câteva ori fortăreaţa. Privirile au fost atrase de caii maiestuoşi şi de două păsări de pradă, un uliu şi un şoim.

Click pe imagini pentru a vizualiza o fotogalerie completă

image

„Sunt păsări de pradă, care trebuie să fie liniştite în orice situaţie. Sunt perfecte pentru astfel de parade şi atrag toate privirile. Sunt foarte mulţi turişti care ne întreabă despre ele", explică Florin Neda, proprietarul păsărilor.

Spectatorii au putut asista şi la repetiţiile pentru spectacolele incendiare din această seară şi din zilele următoare.

„Facem lucruri diferite în fiecare cetate prin care trecem. Pentru Braşov, am pregătit dansuri medievale inedite. Totul se va întâmpla seara, la lumina focurilor", spune Mădălina Cojocaru, una dintre domniţele de la cetate.

Cetatea a fost împânzită de meşteri populari, artişti florali şi modelatori în sticlă.

„Toate aranjamentele sunt făcute din foi de porumb şi sunt vopsite cu coloranţi alimentari. Niciun aranjament nu are pereche, fiecare este un unicat. În funcţie de mărimea şi complexitatea lui, lucrez la un aranjament de la câteva minute la câteva ore", ne-a spus artistul floral Margareta Nagy.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite