Demiteri şi numiri ilegale la Casa de Pensii Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Pamparău şi Camelia Bugnar şi-au cerut în instanţă drepturile. Arhivă.
Ioan Pamparău şi Camelia Bugnar şi-au cerut în instanţă drepturile. Arhivă.

Cea mai stupidă decizie a fost demiterea Cameliei Bugnar în timp ce era în concediu de Maternitate. Directoarea şi-a recâştigat postul în instanţă şi are de primit 37.000 de lei, salarii restante.

La Casa de Pensii Braşov demiterile şi numirile sunt la ordinea zilei. Primul care a păţit-o a fost Ioan Pamparău, director adjunct al instituţiei, care a fost demis în iunie 2010. Omul deţinea funcţia de zece ani. A contestat decizia în contecios administrativ, iar în 20.08.2010 şi respectiv 30.09.2012 au fost emise două ordine de numire în funcţie de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Casa Naţională de Pensii.

Lui Pamparău ordinul i-a fost adus la cunoştinţă în octombrie. Pe lângă ordinul de numire a primit un al doilea care anunţa că postul său de director executiv adjunct a fost desfiinţat. Braşovul a fost singurul loc din ţară unde s-a întâmplat acest lucru. Ioan Pamparău a acţionat în justiţie deciziile, iar acum dosarul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„De un an şi jumătate instanţele mă tot amână. În cazul meu totul a fost politic. Când a venit ordinul de repunere în funcţie, primarul Braşovului mi-a transmit să trec în partid şi să dau jumătate din salariu drept contribuţie. Eu câştigam 2.000 de lei. Am familie, iar cu 1.000 de lei nu puteam trăi. Am deţinut zece ani acel post şi nu am fost membru în niciun partid. Am fost păstrat atâta timp pentru că ştiu ceva despre pensii", ne-a declarat Ioan Pamparău.

Demisă cât timp era în concediu de maternitate

De acelaşi tratament a avut parte şi directorul Casei de Pensii Braşov, Camelia Bugnar. Femeia a intrat în martie 2009 în concediu de creştere a copilului. Legea spune că pe perioada celor doi ani de concediu contractul de muncă se suspendă, iar titularul nu poate fi dat afară. La Braşov nu s-a întâmplat asta. Camelia Bugnar a fost demisă în timpul concediului de Maternitate. A acţionat instituţia în justiţie şi în 15 iunie 2011 a fost repusă pe post. Tot în instanţă a câştigat, la finele lunii trecute, şi plătirea salariilor restante în valoare de 37.000 de lei. „Hotărârea mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un termen care urmează să ne fie comunicat", ne-a declarat Camelia Bugnar.

Director numit ilegal

Dacă demiterile au fost abuzive la Braşov, numirea directorului nu putea fi altfel. Cât timp Camelia Bugnar nu a fost pe post, director a fost Mihai Tarbă, consilier local PD-L. Tarbă a fost numit pentru prima dată director coordonator în octombrie 2009, conform Ordonanţei 105/2009, care nu prevedea obligativitatea unei vechimi de trei ani în domeniu. Ulterior, ordonanţa a fost declarată neconstituţională, iar la 12 iulie 2010 el a fost numit director executiv interimar ca funcţionar public, dar fără a se respecta criteriul vechimii pe post (minim trei ani). A rămas în funcţie până în 15 iunie 2011, când instanţa a obligat Casa Naţională de Pensii să o repună pe post pe Camelia Bugnar.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite