Contestatarii CAS câştigă în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de Asigurări de Sănătate Braşov este târâtâ în instanţă de sute de contribuabili supăraţi. Procesele de pe rolul Judecătoriei au ca obiect contestaţiile braşovenilor la titlurile de executare silită emise de CAS Braşov.

Braşovenii care s-au trezit acasă cu titlluri executorii, emise de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, au început să câştige în instanţă. Asta, deoarece instituţia nu a respectat procedurile legale. Practic, le-a trimis oamenilor direct o executare silită fără a-i anunţa, în prealabil, printr-o somaţie că au datorii.

„Eu am dat două soluţii de adminitere a contestaţiilor şi aşa voi face şi la restul. Este vorba despre un viciu de formă. Practic Casa de Asigurări de Sănătate a emis un titlu executoriu fără a avea înainte un  titlu de creanţă",  ne-a declarat Anda Sînpetru, purtător de cuvânt la Judecătoria Braşov.

Datorii ascunse, cu penalităţi uriaşe

Decizia instanţei nu şterge datoria, însă anulează penalităţile calculate de CAS Braşov. În cele mai multe cazuri, penalităţile reprezintă peste jumătate din suma totală pentru care instituţia a emis titlu executoriu.

„M-au făcut datoare cu 8.300 de lei, sumă din care 6.000 de lei reprezentau penalităţi. Am fost şocată şi am contestat imediat titlul executoriu. Este aberant să plăteşti atât pentru o datorie despre care nu am ştiut nicio clipă. Au fost trei termene, iar decizia instanţei îmi este favorabilă, aşa că CAS-ul ar trebui să plătească şi cheltuieli de judecată", a declarat Emilia Georgescu, unul dintre asiguraţii care au contestat în instanţă debitul.  

Chiar dacă prin decizia instanţei datoriile nu sunt neapărat şterse, suma totală considerată debit scade considerabil prin anularea penalităţilor. Sentinţele pot fi însă atacate cu recurs.

Pentru eliminarea completă a datoriei, braşovenii ar trebui să demonstreze în instanţă cu documente că debitul nu există în mod legal. Nimeni din conducerea Casei nu a putut fi contactat pentru a comenta acest subiect.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite