Braşovean, confundat cu un hoţ de bijuterii din America

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un om de afaceri din Braşov a dat în judecată Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea şi pe fostul director al acestei instituţii, Iulian Teşeleanu, acuzat de abuz în serviciu, şi cere despăgubiri de 200.000 de lei, anunţă „Evenimentul Zilei".

Procesul se judecă la Tribunalul Braşov şi are termen în luna martie 2011. Liviu Bratosin, patron al societăţii Downtown SRL, din Braşov, şi-a repatriat în anul 2008, din SUA, mai multe bunuri proprietate personală: un autoturism Mercedes C Clase şi câteva bijuterii.
Ceea ce nu ştia Bratosin este faptul că numele lui figura în câteva note secrete ale Ministerului de Interne ca fiind suspect al spargerii unei bijuterii din Chicago. Urmarea: Poliţia de Frontieră a dat ordin ca marfa să fie consemnată şi să se execute un control fizic total.

Deşi Bratosin avea facturi pentru toate bunurile, procurorilor le-au trebuit doi ani şi jumătate ca să ajungă la concluzia că bănuielile asupra lui sunt neîntemeiate. Abia anul trecut au dispus returnarea bunurilor personale, fără a menţiona cine plăteşte cheltuielile legate de staţionarea containerului (179.396 lei, plus TVA).

Iulian Teşeleanu, şef al Bioului Vamal Constanţa Sud Agigea până în luna mai 2010, a confirmat incidentul, dar a declarat pentru „Evenimentul Zilei" că el a respectat protocolul de colaborare cu Poliţia de Frontieră

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite