Pericol de avalanşă, în Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza creşterii bruşte a temperaturilor, în mai multe zone montane, a apărut riscul producerii de avalanşe. Turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe traseele periculoase.

Încălzirea vremii creează risc de avalanşă la altitudine. În Munţii Bucegi, mai multe trasee care conduc către Vârful Omu, sunt periculoase în aceste zile.

Pericol de avalanşă se semnalează în zona Bran- Clincea- Vârful Omu, Bran-Botea- Vârful Omu şi Şimon- Plaiul lui Lom- Padina.

„S-a produs o inversiune termică, temperaturile sunt mai scăzute la baza muntelui. Acest fenomen conduce la posibilitatea apariţiei avalanşelor. Pericolul este sporit în zona golului alpin. Meteorologii anunţă şi ninsori în zilele următoare, iar noua zăpadă depusă nu se va omogeniza cu straturile existente deja. Este încă un factor care creşte pericolul producerii de avalanşe. Turiştii trebuie să ia în calcul aceste avertizări şi să nu se aventureze pe trasee", explică Florin Boboc, şeful Salvamontului din Bran.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite