Preţul locuinţelor continuă să scadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul apartamentelor continuă să scadă, dar, pentru prima dată în ultimii doi ani, piaţa dă semne că se dezgheaţă.

Potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are acum o valoare de 868 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,5% mai puţin decât în luna ianuarie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul mediu actual este cu 9% mai mic.

Preţuri la Braşov

Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 927 euro/mp. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt cu 6,7% mai ieftine. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari în luna februarie a ajuns la o medie de 865 euro/mp, cu 1,3% mai puţin decât în ianuarie.

Toate tipurile de apartamente vechi au înregistrat scăderi. Astfel, garsonierele au cunoscut cea mai mare scădere de preţ în a doua lună a anului, de 2,1%. Preţul cerut pentru apartamentele cu două camere a scăzut în februarie cu 0,9%. Apartamentele cu trei camere au înregistrat o scădere de 0,7%, iar cele cu patru camere s-au ieftinit cu 0,2%. În comparaţie cu începutul anului 2010, preţurile apartamentelor vechi din Braşov sunt în prezent cu până la 10,5% mai ieftine.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite