Analize medicale, doar pe bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă trebuie să vă faceţi teste, mergeţi la laboratoare cu bani în buzunar, dacă nu vreţi să bateţi drumul degeaba, Clinicile nu mai fac analize compensate, iar situaţia nu pare să să se îmbunătăţească. Listele de aşteptare sunt deja complete şi pe luna martie.

Reprezentanţii laboratoarelor de analize spun că fondurile sunt insuficiente şi trebuie să facă liste de aşteptare. Am sunat, în această dimineaţă, la cele mai cunoscute laboratoare de analize pentru a afla dacă există o şansă, cât de mică, pentru a face teste gratuite. Răpunsul a fost acelaşi de fiecare dată.

La Hiperdia ni s-a spus: „Nu mai sunt fonduri, reveniţi în luna martie. Vedem atunci ce va mai fi"

La Policlinica de Diagnostic Rapid de pe Vulturului, răspunsul a fost tot unul negativ. „Nu am făcut luna aceasta analize compensate. În martie vom vedea ce ne va anunţa Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate"

La Bioclinica şi Biossan răspunsul a fost şi mai tranşant. „ Nu mai avem fonduri pentru analize compensate. Şi pentru luna martie s-au făcut deja programările".

Bani mai puţini

Anul trecut, laboaratoarele de analize au primit 5,55 milioane de lei, adică, în medie, 1,38 de milioane de lei pe trimestru. Anul acesta au primit pentru primele trei luni 1,1 milioane de lei. Pentru testele radiologice, anul trecut, s-au alocat 3,5 milioane de lei, adică 875.000 de lei, pe trimestru. Anul acesta, pentru primele trei luni s-au alocat 715.000 de lei.

„ Nu se mai fac analize compensate deoarece, probabil, laboratoarele şi-au epuizat fondurile. Pe primul trimestru, lucrăm cu acte adiţionale, deoarece nu avem încheiate contractele pe 2011 şi nu se ştie bugetul pe tot anul. Aşteptăm normele metodologice pentru a încheia contractele pe anul în curs. Fondurile din primele trei luni sunt puţin mai mici ca anul trecut. Bugetul din 2011 va fi în funcţie de încasările care se vor face la fondul naţional", ne-a declarat dr. Luminiţa Niţu, purtător de cuvânt la Casa de Asigurări de Sănătate Braşov.

Analizele nu sunt deloc ieftine

În cazul unui braşovean care vrea să îşi facă analize de rutină, costurile depăşesc 100 de lei. O hemoleucogramă completă costă între 18 şi 25 de lei. Testele de colesterol costă între 24 şi 32 de lei. Transaminazele (teste de ficat) şi trigliceridele costă, împreună, în jur de 40 de lei. O testare a glicemiei, calciului, magneziului sau fierului din organism costă, fiecare, 8 -10 lei.

Dacă vorbim de analize complicate sau de investigaţii radiologice de top preţurile ajung la câteva sute de lei. O ecografie simplă costă minimum 50 de lei, iar un examen RMN (rezonanţă magnetică), cu substanţă de contrast, costă minimum 500 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite