Thomas Morgenstern testează trambulinele de la Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe moderna bază din Valea Cărbunarii, în zilele de 8 şi 9 iunie se va desfăşura prima etapă a Cupei FIS la sărituri cu schiurile.

Competiţia va alinia la start nume mari din săriturile cu schiurile cum ar fi austriacul Thomas Morgenstern, fost campion mondial şi olimpic la sărituri cu schiurile sau slovenul Robert Kranjec, campion mondial la zbor cu schiurile.

În total vor fi aproximativ 50 de săritori din Austria, Belarus, Cehia, Olanda, Bulgaria, Ungaria, Ukraina, Slovenia şi România. România va participa la această competiţie cu cei mai buni zece săritori. Concursul va fi deschis de Dana Haralambie, sportivă calificată în cupa mondială.

Vineri cu începere de la ora 16.00 vor avea loc cele două manşe de antrenamente oficiale. Sâmbătă la ora 15.00 vor avea loc săriturile de probă, iar de la ora 16.00 se desfăşoară prima rundă de concurs. În cea de-a doua rundă a competiţiei vor participa doar sportivii care au obţinut cele mai bune 30 de rezultate în prima manşă.

Seara se va încheia cu un spectacol în care vor concerta Holograf, Antonia, Alex Velea şi Corina. Intrarea la competiţie este gratuită, iar accesul pe Valea Cărbunarii se va face cu autocare care vor pleca din centrul oraşului Râşnov, pe parcursul întregului concurs.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite