Se întoarce gerul! Vor fi temperaturi extreme în judeţul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de marţi mercurul din termomentre va coborî şi până la minus 30. Şefii şi reprezentanţii autorităţilor locale s-au întrunit luni în comandamentul de iarnă şi au identificat problemele ce pot apărea în Braşov.

La capitolul trafic, Braşovul are probleme pe DN 1 A, drum pe care accesul rămâne restricţionat şi asta din cauza dificultăţilor din judeţul Prahova. „Pe alte drumuri judeţene sau comunale nu au fost semnalate cu dificultăţi, se circulă în condiţii foarte bune, zic eu, pe toate drumurile judeţene" a declarat comisar şef Claudiu Tămârjan şeful Serviciului Rutier Braşov.

„Există o singură problemă cu DN1 A, dar nu pe segmentul de drum naţional care se află pe teritoriul judeţului nostru, ci în judeţul Prahova şi unde am aflat cu surprindere că unul din motivele pentru care drumul respectiv nu este la parametri este din cauza lipsei de sare" a precizat Ion Gonţea, prefectul Braşovului, citat de brasovultau.ro.

Vine un ger de crapă pietrele

„Gerul e pe noi de marţi noaptea, minus 21, până la minus 30 de grade, mai ales pentru zona Babarunca" a precizat Nicolae Ionaşcu, director Sistemul de Gospodărire al Apelor, Apa Olt, citat de brasovultau.ro.

Autorităţile au dat asigurări că nu vor fi probleme cu furnizarea de agent termic sau gaz.

"Nu avem probleme de presiune, nici reclamaţii majore. Am instituit un comendament de iarnă şi nu sunt probleme" a precizat Vasile Vârtej, ing. şef exploatare, Distrigaz Sud Reţele, punct de lucru Braşov. La fel au făcut şi furnizorii de energie electrică. Aceştia au spus că sunt pregătiţi cu echipe şi echipamentele necesare intervenţiilor dacă situaţia o va impune.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite