România ar putea pierde organizarea Olimpiadei de Iarnă pentru tineret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Norvegia ne-ar putea sufla competiţia deoarece Ministerul Dezvoltării nu a amenajat încă patinoarul din Poiana Braşov, deşi mai sunt doar trei luni până la startul Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) este cea mai mare competiţie sportivă organizată la noi în ţară după Universiada din anii 80. Desfăşurarea ei este însă în mare pericol, deoarece nu există încă un patinoar funcţional pentru antrenamente. Locaţia aleasă este patinoarul din Poiana Braşov, aflat acum în patrimoniul Ministerul Dezvoltării. Este nevoie de o investiţie de 700.000 de euro, pentru ca patinoarul să fie omologat.

Lucrările ar dura cel puţin o lună şi jumătate şi încă nu au început. FOTE ar trebui să se desfăşoare în România în perioada 17-22 februarie 2013. Dacă toate condiţiile cerute nu vor fi îndeplinite, organizarea competiţiei vor fi preluate de Norvegia.

Restul dotărilor şi bazele sportive din staţiunile din Braşov şi de pe Valea Prahovei sunt pregătite pentru competiţie. „Singura problemă rămasă este patinoarul din Poiana Braşov care este în patrimoniul Ministerului Dezvoltării. Nu ţine de noi când se vor face aceste investiţii", a spus Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Braşov.

FOTE se organizează din doi în doi ani. Ultima ediţia a fost în Cehia, la Liberec. Acolo, lucrările au fost finalizate cu un an înainte de începerea competiţiei.

Promovare pentru toate staţiunile

La FOTE vor participa 1500 de sportivi din toată Europa, care care se adaugă sute de oficiali şi jurnalişti. La eveniment se aşteaptă cel puţin 100.000 de turişti străini. Competiţiile vor fi televizate în toată Europa. Astfel promovarea turistică a staţiunilor din Braşov şi de pe Valea Prahovei ar fi uriaşă.

Ceremonia de deschidere va avea loc în Piaţa Sfatului, iar satul olimpic va fi în Poiana Braşov. În Râşnov se organiza competiţiile de sărituri cu schiurile şi cele de schi fond. În Predeal se vor organiza competiţiile de biatlon şi o probă de schi alpin, în Azuga o probă de schi alpin, iar în Sinaia se va organiza o competiţie de snowbord şi o probă de schi alpin.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite