Prinţul Charles a vizitat Cetatea Prejmer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prințul Charles întreprinde o vizită privată în România
Prințul Charles întreprinde o vizită privată în România

Prinţul a petrecut, astăzi, puţin timp la cetate, alături de suita sa, după care s-a întors în judeţul Covasna, în Valea Zălanului, unde va petrece majoritatea timpului.

Cetatea Prejmer datează din secolul al XV-lea şi are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri. De-a lungul fortificaţiei sunt dispuse odăiţe, care aparţineau fiecărei familii din comună. În cazul unei invazii, toate familiile se retăgeau în cetate cu provizii, până trecea pericolul.

Cetatea Prejemerera un punct strategic important, cu bastioane, porţi de fier şi poduri care se ridicau. Legenda spune că la una dintre invaziile barbare, un tătar a fost lovit în cap de „dintele" unei porţi de fier şi atât de tare îi era capul, încât a sfârşit prin a-l rupe. Aşa au ales oamenii să-şi explice existenţa unei porţi de fier „ştirbe" din interiorul cetăţii.

image


O altă legendă, cunoscută în majoritatea cetăţilor medievale din Ţara Bârsei, spune că, în cazul în care un cuplu se certa, era pedepsit să locuiască mai mult timp în „odaia împăcării". Cei doi soţi erau obligaţi să supravieţuiască cu un singur tacâm şi un singur blid. Această „condamnare" ducea inevitabil la reluarea relaţiilor dintre soţi.
Din 1992 Fundaţia Saşilor Transilvăneni din Munchen patronează întregul ansamblu. De atunci au fost realizate ample lucrări de restaurare. Pe timp de vară, cetatea poate fi vizitată de luni până vineri între 9-00 şi 17.00, sâmbăta până în ora 15.00, iar duminica şi lunea este închisă. Iarna, în schimb, puteţi vizita cetatea de luni până sâmbătă în intervalul 9.00-15.00.

Cetatea Prejmer, calificativ maxim în Ghidul Michelin România

Prinţul Charles a sosit în România, joi, pe aeroportul din Tîrgu Mureş şi şi-a plănuit să viziteze şi cîteva sate din judeţul Braşov, pe care nu le-a mai vizitat pînă acum, şi să petreacă cît mai mult timp în aer liber şi să facă plimbări, scrie monitorulexpre.ro

Luni dimineaţă, Prinţul Charles se va întîlni cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite