Primăria va face controale la familiile care au cerut ajutor de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor refuza să răspundă la întrebări, dar şi cei care au dat declaraţii false nu vor mai primii subvenţiile.

Potrivit OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece „Primarii au obligaţia de a efectua lunar, până la începutul sezonului rece următor, la solicitarea agenţiilor teritoriale, anchete sociale pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia pentru cel puţin 60% dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei."

La aliniatul 4 se preved situaţiile în care oamenii îşi pot pierde dreptul la ajutorul de încălzire.

„În situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinţei refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale sau în urma anchetelor sociale efectuate prin sondaj se constată că la completarea cererii şi declaraţiei pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii, prin dispoziţie a primarului, care constituie titlu executoriu."Braşovenii care ai dat declaraţii false riscă să se aleagă cu dosar penal.

Venitul maxim pentru care se acordă acest ajutor este de 786 de lei/membru de familie, iar pentru per¬soa¬nele singure de 1.082 de lei.

Pentru familiile care locuiesc în case încălzite cu gaz sau cu lemne, venitul maxim pentru care se acordă subvenţia este de 615 lei pe membru de familie, iar va¬loarea compensării lunare este cuprinsă între 262 de lei şi 19 lei, pentru locuinţele încălzite cu gaze naturale şi între 54 de lei şi 16 lei, pentru cele încălzite cu lemne.

Nu va beneficia de acest sprijin oricine deţine, spre exemplu, utilaje agricole, clădiri sau spaţii în afară de locul de domiciuliu, vii, livezi sau peste trei bovine, peste cinci porcine, mai mult de 20 de ovine sau caprine, ori peste 15 familii de albine.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite