Poiana Braşov, promovată după model franţuzesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:ski trip.ro
Foto:ski trip.ro

Edilii vor să înscrie staţiunea braşoveană în Asociaţia Staţiunilor Montane din Europa, astfel ca strategia de dezvoltare a Poienii să fie făcută sub îndrumarea unor experţi, scrie gazetabrasovului.ro,.

Primarul George Scripcaru a fost într-o vizită oficială, săptămâna trecută, în staţiunea franceză, iar, la jumătatea lunii viitoare, reprezentanţii din Courchevel vor vizita Poiana Braşov în vederea înscrierii acesteia în Asociaţia Staţiunilor Europene.

Noua hartă a domeniului schiabil din Poiana Braşov

infografie

„Primarul din Courchevel este şi preşedintele acestei asociaţii, iar noi vrem să devenim membri pentru a putea beneficia de proiectele la care aplică această asociaţie. Eu le-am prezentat deja strategia de dezvoltare pentru staţiune, iar prin această asociere am reuşi să atragem şi numeroşi investitori. Ţinând cont că de pe urma Courchevel autorităţile au un profit de milioane de euro nu ne-ar strica să ne acorde unele sfaturi pentru a ştii cum să administrăm mai bine ce avem şi pe ce direcţii să ne dezvoltăm. Autorităţile de acolo au insistat foarte mult pe SPA-uri şi mi-au spus că şi noi trebuie să ne propunem de la bun început cărui segment de turişti ne adresăm pentru a ştii şi în ce investim", a precizat primarul George Scripcaru, citat de gazetabrasovului.ro.

Vedeţi aici cum va arăta centrul de agrement din Poiană

Astfel, pentru ca Poiana să aibă prestanţa unei staţiuni de peste hotare ar însemna, în primul rând, desfiinţarea teraselor cu mici şi vin fiert care funcţionează la baza pârtiilor, dar, mai ales organizarea unor evenimente, după un calendar bine stabilit în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Un plus pentru Poiana Braşov va fi şi construirea Centrului de Agrement de 10 milioane de euro.

Click pe poze pentru mai multe imagini din Poiana Braşov

Foto: Adevarul
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite