Manuale de istorie a secuilor în şcolile din Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă
Foto:Arhivă

Manualul "Istoria Secuilor", redactat şi tipărit la iniţiativa Consiliului Judeţean Harghita, a fost lansat ieri, iar un număr de 3.500 de exemplare vor fi distribuite în şcolile cu predare în limba maghiară din judeţ, scrie bzb.ro.

Autorii manualului sunt, majoritatea, profesori de istorie, istorici şi arheologi din zonele Ciuc şi Odorhei, precum şi din judeţele Covasna şi Mureş, iar la redactarea manualului au participat şi lectori de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj, coordonaţi de istoricul academician Pál-Antal Sándor. Manualul nu este însă obligatoriu şi nu face parte din programa aprobată de Ministerul Educaţiei.

„Am considerat şi consider în continuare că în centrul României, în zilele noastre, trăieşte o comunitate - secuimea - care este o comunitate umană. Deci nu vorbim de istoria Ţinutului Secuiesc, vorbim de istoria secuimii, istoria unei comunităţi umane existente istoriceşte şi existente şi astăzi. Şi manualul cu această temă se ocupă cu istoria secuilor, nu a Ţinutului Secuiesc", a precizat preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, citat de Mediafax.

„Istoria secuilor este predată pe baza solicitării şcolilor. Dar, de fapt, putem spune că, într-un fel, este o completare. După cum ştiu, cartea nu va fi obligatorie pentru niciun elev. Prin acest manual oferim posibilitatea elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a, dacă doresc să studieze mai aprofundat istoria acestei regiuni, să aibă această posibilitate. Într-un fel, este o carte de istorie regională. Consider că astfel de oportunităţi pot fi utile şi pentru alte regiuni, cum ar fi Dobrogea, Bucovina, Ţara Moţilor", a afirmat Borboly Csaba, potrivit aceleaşi surse..

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite