Grădina Zoologică se va deschise în primăvară. Va fi cea mai modernă din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de la ZOO sunt în toi. foto:Primăria Braşov
Lucrările de la ZOO sunt în toi. foto:Primăria Braşov

Viceprimarul Adrian Atomei precizează că lucrările de modernizare a parcului din Noua vor continua şi în sezonul rece, mai ales că banii promişi de Ministerul Mediului au ajuns în bugetul local, scrie brasovultau.ro.

La ultima şedinţă, Consiliul Local a alocat suma de 2,6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de modernizare a grădinii zoologice. Banii au venit de la Ministerul Mediului, care a aprobat proiectul. În această vară au existat zvonuri conform cărora investiţia de la ZOO era pusă sub semnul întrebării.

„Chiar dacă au fost executate unele lucrări în avans, ministerul şi-a îndeplinit norma şi au fost reduse considerabil datoriile către constructor. Suma alocată de minister este chiar mai mare decât cea programată pe acest an. Ministerul a alocat luna trecută încă 2,6 milioane de lei şi astfel nu mai există nici o problemă în ceea ce priveşte decontarea lucrărilor" a declarat viceprimarul Adrian Atomei, mai scrie brasovultau.ro.

Lucrări de anvergură

Suprafaţa totală a Grădinii Zoologice este de 95.893,35 m.p., iar la finalul lucrărilor, suprafaţa funcţională a Grădinii Zoologice va fi extinsă de la 4 ha la 10 ha.

„Este vorba în primul rând de o schimbare de concept, de la o simplă grădină zoologică unde poţi vedea nişte animale, la un spaţiu de agrement şi instruire. Cred că Grădina Zoologică Braşov va deveni cea mai frumoasă şi cea mai vizitată grădină zoologică din România. Ne-am propus să atragem foarte mulţi copii, iar cu dotările pe care le vom avea, ei vor putea să petreacă aici chiar şi o zi întreagă, împreună cu părinţii sau cu colegii din clasă, să vadă animale sălbatice sau cum se îngrijesc animalele domestice, exact ca într-o gospodărie ţărănească. Ar putea chiar să ţină şi unele ore de la şcoală sau de la grădiniţă aic"i, a declarat primarul George Scripcaru.

image

Click pe imagineile de mai sus pentru fotogalerie!

Pe lângă ţarcurile clasice cu animale, principalele puncte de atracţie ale grădinii zoologice vor fi „Casa cu ocol" - o clădire nouă, construită în specificul arhitecturii rurale din zona Rucăr - Bran, foarte asemănătoare cu o gospodărie ţărănească şi unde se vor adăposti animale şi păsări domestice (găini, raţe, curci, gâşte, prepeliţe, bibilici, iepuri, nutrii, ovine, cornute şi porcine), clădirea planetariului şi un loc de joacă special pentru copii, care le va oferi micuţilor şi posibilitatea de a organiza diferite evenimente sau orele de botanică, zoologie şi geografie. Clădirea planetariului va adăposti şi un spital veterinar, birourile angajaţilor grădinii zoologice şi o cofetărie.

Spitalul veterinar va oferi servicii şi animalelor braşovenilor şi va permite accesul inclusiv din exterior, pentru a proteja animalele din grădina zoologică de posibilitatea contactării unor boli. Spitalul va avea cameră de gardă, sală de aşteptare, cabinete medicale şi va oferi consultaţii preliminare, cabinete de tratamente, radiologie, ecografie veterinară (inclusiv pentru animale de talie mare), cabinet de chirurgie, cabinet de ortopedie, maternitate veterinară.

Spaţii extinse sau spaţii noi pentru animale

Majoritatea animalelor din grădina zoologică vor beneficia de un spaţiu extins, dar care va păstra o parte din dotările existente (de exemplu, bazinul de apă din ţarcul urşilor). Lucrările vor aduce şi elemente de siguranţă suplimentare, pentru a evita eventualele accidente ale vizitatorilor. Barele padocurilor vor fi înlocuite cu un material transparent, la fel ca şi o parte din adăposturile animalelor, astfel încât vizitatorii să le poată observa. La finalul proiectului, grădina se va întinde pe zece hectare, faţă de 4,5 hectare înainte de demararea proiectului.

Peste 100.000 de vizitatori anual

Grădina Zoologică Braşov găzduieşte în prezent aproximativ 760 de animale, păsări şi reptile, din peste 60 de specii. În anul 2011, grădina a primit 124.131 de vizitatori plătitori de bilet, realizând venituri de aproximativ 520.000 de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite