Braşovul a primit, oficial, acceptul pentru organizarea FOTE 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
arhiva
arhiva

Comitetul Olimpic European a decis, joi, în cadrul Adunării Generale care a avut lov în Rusia, la Soci, să acorde României acceptul final pentru a organiza ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013.

Decizia a venit ca urmare a faptului că dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive pe Valea Prahovei este într-un stadiu avansat, iar staţiunile montane sunt pregătite să găzduiască un astfel de eveniment.

În cadrul Adunării Generale, reprezentanţii Comitetului de Organizare al FOTE 2013 au prezentat raportul de progres privind stadiul pregătirii României din punctul de vedere al infrastructurii turistice şi sportive. În urma raportului a reieşit că ţara noastră se încadrează în graficul de organizare convenit cu Comitetul Olimpic European. Delegaţia română s-a angajat că, până la sfârşitul lunii octombrie 2012, când va avea loc ultima vizită de monitorizare din partea Comitetului Olimpic European, va finaliza şi restul de lucrări care sunt încă în execuţie.

. „Mi-a făcut o deosebită plăcere să semnez invitaţiile oficiale de participare la Festivalul Olimpic din 2013 în dreptul cărora este scris, în calitate de gazdă, «Braşov, România». Decizia de astăzi a Comitetul Olimpic European confirmă eforturile deosebite pe care le-am făcut în ultimii ani noi, cei de la Primăria Braşov şi celelalte autorităţi din Valea Prahovei, alături de colegii de la MDRT şi din întregul Guvern", a precizat primarul George Scripcaru, citat de Mediafax.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite