Drumul spre Bran un calvar pentru şoferi. Reparaţiile se lasă aşteptate de patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Adevărul
Foto:Adevărul

Unul dintre cele mai circulate drumuri turistice din România - cel de pe culoarul Rucăr-Bran, alternativă la DN1, care face legătura între Bucureşti şi localităţile turistice din zona Bran-Moeciu este la stadiul de acum patru ani, deşi s-a aprobat finanţarea lucrărilor de reparaţii.

Drumul este plin de gropi, fapt care le strică puţin turiştilor vacanţa. După 2008, 1-2 ani contractul a stat în aşteptarea soluţionării contestaţiilor la licitaţii. În 2010 s-a semnat înţelegerea, lucrările urmând să "înceapă" în 2011.

Au "început" este un fel de-a spune, deoarece prin Legea bugetului de stat CNADNR a primit pentru reparaţii în acest an doar 1 milion de lei, adică aproximativ 0,2% din întreaga sumă necesară. Aceasta chiar dacă contractul cu constructorul prevedea 2013 ca termen final, scrie newsbv.ro.

Potrivit datelor de la CNADNR, stadiul lucrărilor este în prezent de 0%. Compania speră ca în acest an să fie făcute lucrări de 25 milioane de lei şi mai rămân pentru anii "următori" de făcut lucrări de 317 milioane lei. Nimeni nu ştie însă când vom scăpa total de gropile de pe acest drum.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite