Despăgubiri pentru Alexandru Diaconescu, acuzat de uciderea farmacistelor şi achitat de magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide astăzi câţi bani va primi tânăru care a stat nouă luni în arest şi în final a fost achitat de trei instanţe de judecată.

În primă instanţă Tribunalul Bucureşti i-a acordat 500.000 de euro lui Diaconescu. Curtea de Apel Bucureşti a micşorat anul trecut despăgubirile de 200.000 de lei (50.000 de euro), dar sentinţa a fost contestată. Înalta Curte va da decizia finală în acest caz

"Sunt victima unei grave erori judiciare, aşa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România, care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deoasebit de grav şi care a fost achitată de toate cele trei instanţe (fond apel şi recurs-n.r.)", se arată în acţiunea lui Diaconescu.

Tânărul a mai scris magistraţilor şi că a fost terorizat în arrest. "Am fost terorizat psihic în cursul anchetei, de un temut anchetator, care acum s-a pensionat, binecunoscut în oraşul de la poalele Tâmpei. Suferinţele mi-au fost produse şi ca urmare a neîncrederii cu care sunt privit de vecini şi de cunoscuţi. Mi-a fost afectată imaginea mea în societate, dar şi respectul de sine, chiar şi în prezent, cazul meu fiind prezentat într-o lumină negativă. Din cauza arestării mele, am suferit ca urmare a îndepărtării din familie, fiind lipsit de afecţiunea celor dragi mie. Logodnica mea din acea perioadă, Ana Maria Aron, m-a părăsit, adăugându-se o nouă suferinţă celei cauzate de arestarea nelegală. Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coşmarul arestării mele. Au existat încercări de intimidare a martorilor mei, prin acuzarea acestora de mărturie mincinoasă", se mai arată în cererea lui Diaconescu.

Patru ani de procese, iar în final un dosar cu autor necunoscut

Alexandru Diaconescu a fost acuzat că le-a împuşcat pe cele două farmaciste din Braşov în 6 decembrie 2004. După ani de procese, multe probe, martori cu versiuni diferite şi expertize contradictorii, tânărul a fost achitat în 2008.

Potrivit rechizitoriului, criminalul ar fi intrat în farmacie, ar fi întors plăcuţa de pe uşă pentru a semnala că unitatea este închisă, a tras în dreptul uşii panoul publicitar mobil aflat în vestibul, ar fi pătruns în încăperea destinată desfacerii produselor farmaceutice până în dreptul casei de marcat şi a comandat mai multe produse. Când farmacista Cistian Manuela a mers să ia marfa din raft, tânărul a sărit peste tejghea şi, sub ameninţare cu arma, a condus victima în laboratorul din stânga încăperii principale, unde se afla cealaltă farmacistă, Susan Daga. Bărbatul le-ar fi cerut celor două femei "să stea în genunchi sau culcate, cel mai probabil victimele au protestat, inculpatul a scăpat situaţia de sub control şi le-a împuşcat succesiv în cap, executând două focuri", se mai arată în rechizitoriu.

Dosarul este acum considerat unul cu autor necunoscut.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite