Braşovul este în topul oraşelor cu cele mai scumpe medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei analize realizate de Wall-Street, Braşovul se numără printre oraşele din ţară unde se vând cele mai scumpe medicamente.

Nurofen, cel mai vândut medicament fără rețetă medicală din România, este cu până la 65% mai scump în Brașov decât în Târgu Jiu. Pacienții din Brașov trebuie să scoată din buzunar chiar și 16,5 lei pentru o cutie de Nurofen, potrivit brasovultau.ro. La câteva sute de kilometri distanță, într-o farmacie din Târgu Jiu, aceeași cutie, tot cu 12 drajeuri, costă mult mai puțin - 10 lei, notează aceeaşi sursă.

Când vine vorba de banalul Paracetamol, Brașovul se situează pe locul 8 la nivel național, cu privire la prețul practicat în farmacii. În orașul nostru o cutie de 20 de comptrimate se vinde cu 4 lei, în condițiile în care la nivel național preţul cei maimic de 1,8 lei. Medicamentul Parasinus se vinde la Brașov cu 9,4 lei, cel mai mare preț practicat la nivel național fiid de 10,7 lei, iar cel mai mic de 6 lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite