Blejnar la DIICOT Braşov: „Nu am nicio legătură cu dosarul motorina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Blejnar a fost audiat de DIICOT
Sorin Blejnar a fost audiat de DIICOT

Fostul şef al ANAF este acuzat de o evaziune fiscală de 22 de milioane de lei. Blejnar a sosit la DIICOT Braşov la ora 9.00, dar a fost destul de scump la vorbă.

UPDATE 16.00. Şi la ieşirea de la DIICOT Blejnar a susţinut că este nevinovat. „ Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziţie din care să reiasă faptul că aş fi încălcat legea cu ceva. Lucrurile acestea o să le vedeţi cu toţii pentru că dosarele vor deveni publice. Ştiu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal nu doar în perioada monitorizată, în toată perioada cât am desfăşurat activitate", a spus Blejnar

Fostul şef al ANAF a fost rezervat în declaraţii, dar a ţinut să susţină că este nevinovat. „Nu am nicio legătură cu dosarul motorina. Este exclusă oricelegătură a mea cu acest dosar",a spus Blejnar, după care a intrat grăbit în sediul DIICOT.

Fostului şef al ANAF i se prezintă astăzi materialul de urmărire penală într-un dosar în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional şi complicitate la evaziune fiscală. 

„În fapt, se reţine cã, în perioada martie - iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizat, cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice, respectiv combustibili", se arată într-un comunicat al procurorilor DIICOT.

Blejnar era cercetat încă din iarnă

Reţea bine organizată

Membrii grupării sunt acuzaţi că au obţinut sume uriaşe prin sustragerea de la plata accizelor pentru nu mai puţin de 5.000 de tone de motorină. Practic suspecţii au cumpărat motorina în regim suspensiv de la plata accizelor spunând că urmează să fie livrată intracomunitar în Polonia. În realitate însă, combustibilul era revândut pe teritoriul României, fără să se mai plătească niciun fel de taxe.
Pe lângă Blejnar şi Marta, membrii grupării au mai primit sprijin şi de la doi angajaţi de la Vama Braşov.
„Activitatea infracţională a grupării fost sprijinită de către Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin precum şi de către inculpaţii Monea Claudiu ţi Ciobanu Dorel, din cadrul DJAOV Braşov", se mai arată în comunicatul procurorilor.

Blejnar nu are voie să părăsească România

Au blocat controalele

Blejnar şi Marta sunt acuzaţi că au acordat sprijin membrilor grupării în operaţiunile de obţinere a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi au blocat orice control sau inspecţie fiscală la societăţile comerciale utilizate de către aceştia. Procutorii au stabilit că statul a fost prejudiciat cu 22 milioane lei, reprezentând TVA şi accize.

Codruţ Marta, complicele lui Blejnar a fost arestat în Republica Dominicană

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite