Acustică mai bună la Sala Mare şi restaurant la Teatrul Dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Stelian Grajdan
Foto: Stelian Grajdan

Până la Festivalul de Dramaturgie, din noiembrie, parterul şi foaierul vor avea un alt aspect.

În ultimii patru ani, la Teatrul Dramatic, au fost investite peste 4,1 milioane de lei, cu scopul de a transforma această clădire simbol pentru Braşov într-una dintre cele mai moderne instituţii de cultură din ţară.

„Sperăm ca, anul viitor, când se vor finaliza şi aceste lucrări, să putem spune că Braşovul are instituţii de cultură reprezentative pentru un oraş european cum este al nostru. Acum câţiva ani, s-au făcut modernizări şi la clădirea Operei, iar la sfârşitul acestui an şi Filarmonica va avea un sediu propriu, pentru prima dată în 100 de ani. Din punctul meu de vedere, una dintre direcţiile în care trebuie să se dezvolte Braşovul este cea de oraş cultural", a precizat primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro.

În această perioadă se lucrează la foaier, la mezanin şi la căile de acces de la parter. Sala mare a Teatrului „Sică Alexandrescu" va primi o atenţie specială din partea autorităţilor, urmând să suporte mai multe intervenţii care să îmbunătăţească atât confortul, cât şi acustica.

Vechile restaurante din incinta teatrului au fost închise de anul trecut, iar, acum, edilii îşi propun să amenajeze un mic restaurant pe terasa clădirii, care a fost reparată capital acum doi ani. Primăria a alocat 400.000 de lei pentru refacerea acoperişului, iar în 2008 şi 2009 3,1 milioane de lei pentru centrala termică şi sistemele de încălzire şi ventilaţie. În 2011, s-au investit 660.000 de lei în înlocuirea tâmplăriei şi a geamurilor, a instalaţiilor electrice, a pardoselilor, la toate încăperile şi holurile din corpul administrativ, dar şi pentru modernizarea cabinelor de machiaj şi a celor ale actorilor, mai scrie bzb.ro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite