Două mari bănci vor finanţa Autostrada Comarnic Braşov. Ponta: În aprilie trebuie să ne urcăm pe buldozer şi să-i dăm drumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licitaţia pentru construcţia autostrăzii nu a fost contestată, astfel că lucrările vor începe în această primăvară. Investiţia trebuie finalizată în maxim trei ani.

Consorţiul Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia) a câştigat, la finele anului trecut, licitaţia pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri.

Sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Şova, nu ştiu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizăm acest proiect", i-a spus Ponta ministrului Şova, în şedinţa de miercuri a Guvernului, scrie Mediafax. Astăzi autorităţile se întâlnesc cu câştigătorul licitaţiei. Constructorii vor prezenta documente oficiale cu scrisori de finanţare din partea a patru mari bănci. Potrivit capital.ro, printre ele se află scrisori din partea Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, şi Erste Bank.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat corespondentului Mediafax că licitaţia pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov nu a fost contestată, iar la jumătatea lunii februarie consorţiul câştigător va prezenta, "în principiu", graficul de execuţie şi punctele în care vor fi organizate şantiere.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri/ oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri. Traseul autostrăzii va fi pe un teren muntos ce presupune realizarea unor lucrări precum poduri, pasaje, viaducte foarte scumpe. Pe parcursul celor 58 de km de autostradă vor fi realizate 53 de poduri şi viaducte şi nu mai puţin de 18 tuneluri cu o lungime totala de 2,89 de kilometri.

Pe lângă tunelurile estimate în documentaţia descriptivă, directorul CNADNR a anunţat că, în urma consultărilor cu constructorii interesaţi, s-a lua în considerare varianta realizării a altor 3 tuneluri în lungime de 10 kilometri în dreptul celor trei staţiuni mari: Buşteni, Sinaia şi Predeal.

 

Autostrada a fost împărţită în două tronsoane, potrivit hotnews.ro:

Comarnic - Predeal: 

Lungime: 36,2 km

Parte carosabila 2 x (2 x 3,50 m)

Benzi de incadrare 4 x 0,25 m

Benzi de urgenta 2 x 2,50 m

Acostamente din pamant 2 x 0,50 m

Spatii parapet 2 x 0,75 m

Zona mediana (impermeabila) 2,50 m

Poduri, pasaje si viaducte pe autostrada 35

Tuneluri 18 (2.890m lungime totala)

Viteza de proiectare 80 km/h si 120 km/h

3 noduri rutiere - Sinaia, Busteni si Predeal

6 intersectii denivelate fara acces la autostrada

Predeal - Braşov (Cristian) :

Lungime: 21,8 km

Parte carosabila 2 x (2 x 3,750 m)

Benzi de incadrare 4 x 0,50 m

Benzi de urgenta 2 x 2,50 m

Acostamente din pamant 2 x 0,50 m

Spatii parapet 2 x 0,75 m

Zona mediana (impermeabila) 3,00 m

Poduri, pasaje si viaducte pe autostrada 18

Viteza de proiectare: 80 km/h, 100 km/h si 120 km/h

Nod rutier la Rasnov

5 intersectii denivelate fara acces la autostrada


Pe aceeaşi temă:

Construirea Autostrăzii Braşov-Comarnic începe în martie. Anul viitor începe şi construirea Autostrăzii Sibiu-Braşov, iar în 2015 demarează Sibiu-Piteşti

Dan Şova mută din pix autostrada Piteşti-Sibiu. Ministrul susţine o variantă prin Braşov

Anul 2014 este anul parcărilor la Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite