Ziua de 1 Mai, „comemorată“ la Braşov
0Proteste în loc de mici şi bere, în Piaţa Sfatului. Aşa vor să sărbătorească ziua de 1 Mai social-democraţii, care în ultimii ani pregăteau o serbare câmpenească, cu mici şi bere, pe malul lacului din cartierul Noua.
În acest an, însă, va fi preferată metoda protestelor. Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, spune că nu mai poate fi sărbătorită Ziua Muncii, ci se comemorează. „În ziua de 1 mai îi chemăm pe toţi braşovenii în Piaţa Sfatului, între orele 11.00 - 12.30, pentru a protesta faţă de lipsa de soluţii a actualului Guvern, lipsa locurilor de muncă. Cerem demisia Guvernului şi numirea unui alt Guvern, mai competent decât cel existent", spune Răzvan Popa.
La acest miting sunt aşteptaţi pensionari, angajaţi în mediul privat şi de stat, şomeri şi studenţi, oricine este nemulţumit de actuala stare economică a ţării. Pentru organizarea mitingului pe data de 1 mai, reprezentanţii PSD Braşov au depus documentaţiile necesare la Primăria Braşov şi Jandarmerie, în vederea obţinerii autorizaţiei necesare.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
