Veterana prostituatelor din Braşov, obligată la muncă în folosul comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mariana Pişu (50 de ani) va începe munca peste două săptămâni şi va lucra 120 de ore. Ea a primit de-a lungul anilor sute de amenzi, dar nu s-a sinchisit niciodată să le plătească, astfel că a ajuns că a ajuns să acumuleze debite în valoare totală de peste 1,6 miliarde de lei vechi.

Numai în 2011, Mariana Pişu a fost amendată de 90 de ori. Conştiente că nu-şi vor recupera debitul niciodată, mai ales că femeia nici nu are nimic pe nume, autorităţile s-au gândit că singura soluţie ar fi să o pună Mariana Pişu la treabă, adică la muncă în folosul comunităţii.

Judecătoria Braşov a admis transformarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii şi poliţiştii au plecat să o caute. Nu le-a fost greu să dea de ea, mai ales că ştiau zonele în care acţionează, pe B-dul Griviţei, Calea Făgăraşului şi Calea Cristianului.  

„Ieri,poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov, au depistat, pe Calea Cristianului o braşoveancă de 50 ani, pe numele căreia au fost emise de Judecătoria Braşov trei mandate de obligare a prestării de activităţi în folosul comunităţii, întrucât a fost sancţionată contravenţional în repetate rânduri pentru prostituţie,conform Legii 61/1991,actualizată, fără a plăti aceste amenzi. Conform celor trei mandate, trebuie să presteze 120 ore de muncă în folosul comunităţii. Ca urmare, după depistare, poliţiţtii au predat-o unui reprezentant al Primăriei Braşov", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Mariana Pişu practică cea mai veche meserie din lume de 15-20 de ani şi de-a lungul timpului a primit sute, poate chiar mii de amenzi pentru prostituţie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite