O maşină a Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Braşov s-a dat de două ori peste cap în această dimineaţă, după ce a fost lovită violent de un autoturism. Ambulanţa s-a oprit cu roţie în sus după ce a lovit o a treia maşină parcată pe trotuar. VEZI AICI GALERIA FOTO
Echipajul de urgenţă circula cu semnalele acustice şi luminoase puse în funcţiune pe direcţia Centrul Civic – Gemenii. La intersecţia străzilor Zizinului cu IL Caragiale, şoferul unui Mercedes nu i-a acordat prioritate şi a izbit-o în roata stânga-spate. „Am auzit sirena, apoi o bubuitură şi când m-am uitat am văzut cum ambulanţa se rostogolea. S-a oprit după ce a lovit şi un Mercedes parcat“, ne-a declarat Iancu Traian, unul dintre martorii accidentului. Ambii şoferi şi asistenta de pe ambulanţă au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.„Medicul nostru se afla pe locul din dreapta, pe partea care s-a răsturnat maşina. A suferit un traumatism cranian şi şoferul este în şoc post-traumatic şi a suferit un salt hipertensiv şi un traumatism cranio cerebral acut. Asistenta are şi ea un traumatism cranio-cerebral minor. Maşina nu va mai putea fi folosită“, spune Emil Măţău, purtător de cuvânt la Ambulanţa Braşov.
Ambulanţa se grăbea la caz
Maşina de urgenţă se îndrepta la o solicitare pe strada Neptun, unde trebuia să îngrijească o femeie cardiacă ce acuza dureri puternice în piept. „A fost deplasată o a doua maşină pentru pacienta de pe strada Neptun şi au dus-o la spital. În momentul acesta este internată la cardiologie cu suspiciune de endocardită“, mai spune Emil Măţău.
Culpă comună
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. După primele investigaţii pare a fi culpă comună. „Mercedesul ieşea din intersecţie în momentul în care a ajuns ambulanţa acolo. Deci nu intra ca să spunem că nu i-a acordat prioritate. Pe de altă parte ambulanţa avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune şi a respectat legea. Cel mai probabil se va da culpă comună“, ne-a declarat cms. Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Braşov.























* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza