Unul din liderii grupării „Sportivii“, Adrian Cotos, a fost prins în judeţul Mureş UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul a fost prins azi-dimineaţă, în municipiul Reghin şi a fost adus sub escortă la Braşov după ce, vineri, Tribunalul Braşov a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în lipsă. Adrian Cotos fusese dat în urmărire şi a fost căutat şi în judeţul Mureş fiindcă acolo are domiciliul.

Update ora 15.00 Tribunalul Braşov a confirmat, în urmă cu puţin timp, mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile, emis vineri pe numele lui Adrian Cotos. Acesta a fost adus sub escortă la instanţă şi după ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost arestat, membrul grupării „Sportivilor" a fost dus direct în arestul IPJ Braşov.

Adrian Cotos a ieşit zâmbitor din sala de şedinţă şi a declarat cu nonşalanţă că nu ştia că este căutat de Poliţie. „Nu m-am ascuns. Dar nu am ştiut că sunt căutat. Avocatul mi-a spus că doar mâine trebuie să mă prezint la instanţă", a spus Cotos.

Update ora 11.47. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mureş, comisarul şef Liviu Popa, Adrian Cotos „a fost identificat şi reţinut în municipiul Reghin, judeţul Mureş, azi-dimineaţă, la ora 05.30. El a fost dus sub escortă la Braşov pentru a fi prezentat Tribunalului Braşov şi a se da eficienţă mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui“.

Adrian Cotos ar fi trebuit să se prezinte, vineri, la Tribunalul Braşov pentru a asculta verdictul judecătorilor cu privire la măsura arestării preventive cerută de procurori. Dintre toţi inculpaţii, el a fost singurul care nu s-a prezentat. Judecătorii au fost nevoiţi să emită pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în lipsă. Totodată, a fost înştiinţat Biroul de Urmării din Cadrul IPJ Mureş, unde inculpatul îşi are domiciliul.   

„Vineri, imediat după pronunţarea deciziei, Biroul de Urmăriri din cadru IJP Mureş a fost anunţat de neprezentarea suspectului la Tribunalul Braşov şi de emiterea în lipsă a mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia", a declarat comisarul Livia Popa, purtător de cuvânt al IJP Mureş, citat de www.bzb.ro.

Inculpaţii arestaţi, vineri, în acest dosar au făcut recurs la măsura arestării preventive, care se va judeca mâine la Curtea de Apel Braşov.  Tot mâine se va analiza şi recursul procurorilor cu privire la decizia primei instanţe de a-i lăsa în libertate pe ceilalţi membri ai grupării „Sportivilor".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite