Unitatea medico-socială din Sânpetru a fost „cosmetizată“ şi are paturi noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camerele şi băile, până nu demult pline de igrasie şi cu pereţi dărâmaţi, au fost reparate capital şi îndeplinesc normele de igienă şi de funcţionare impuse de Ministerul Sănătăţii.

De afară, ai impresia că a rămas aceeaşi clădire dărăpănată şi desuetă. Pe măsură ce păşeşti însă, în interior, observi că situaţia s-a schimbat radical, primul lucru care atrage atenţia fiind termopanele şi tâmplăria PVC. Odată intrat în incinta Unităţii de Asistenţă Medico- Socială de Pneumoftiziologie simţi mirosul de proaspăt. Practic, pe parcursul anului trecut, a fost continuat procesul de modernizare început în 2007, şi a fost reabilitată şi ultima aripă a unităţii care fusese lăsată în paragină, din cauza lipsei fondurilor.

Dotat cu ajutorul prietenilor

Anul trecut, Consiliul Judeţen Braşov a alocat 100.000 de lei, bani cu care s-au făcut toate lucrările de reabilitare. La Sânpetru sunt internate, în acest moment, 70 de persoane, care sunt cazuri sociale, pentru unii dintre ei spitalul fiind practic casa lor. Unitatea ar avea nevoie, acum, de alţi bani pentru a reface acoperişul şi faţada, care sunt destul de degradate, însă, bugetul CJ Braşov este, în acest an, la limita de avarie.

Totuşi, dacă Guvernul nu prea acordă sprijin acestor unităţi, doctoriţa Antonia Mogoş a reuşit, ca prin intermediul prietenilor pe care îi are în sistemul sanitar din Belgia şi în Ambasada Belgiei din România să obţină o donaţie de 120 de paturi şi să reînoiască vechiul mobilier din toate saloanele.
O altă problemă a unităţii sanitare este stocul de medicamente, care este la cota de avarie, în ultima vreme doctorii de la Sânpetru descurcându-se graţie unor sponsorizări.

Ministerul nu aprobă suplimentarea

Ţinând cont că unitatea degrevează restul spitalelor de cazuri sociale, directorul Laura Bratosin a cerut Ministerului Sănătăţii suplimentarea numărului de paturi la 150, de la 75 cât sunt aprobate în prezent, ţinând  cont că şi numărul cererilor este foarte mare. „Mi s-a spus că pot face acest lucru, dar fără a ni se da vreun ban în plus la buget, ceea ce ar fi imposibil. Sperăm totuşi, că ni se va aproba o suplimentare, mai ales că săptămâna viitoare ne va veni şi ultimul transport de paturi, din Belgia“, a explicat directorul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite