Un şofer a fost lovit cu furca în cap după o altercaţie în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căruţaşul nu a acordat prioritate de trecere Foto: arhivă Adevărul
Căruţaşul nu a acordat prioritate de trecere Foto: arhivă Adevărul

Altercaţia s-a produs în urmă cu două seri, în centrul comunei Măieruş, pe drumul judeţean. Un căruţaş nu i-a acordat şoferului prioritate de trecere, iar când acesta din urmă l-a luat pe căruţaş la rost, a primit o furcă în cap.

Victima, în vârstă de 43 de ani, din Măieruş, conducea un autoturism cu remorcă, pe drumul judeţean. La intersecţia cu strada Unirii, un tânăr de 29 de ani, care conducea o căruţă, nu i-a acordat prioritate de trecere.

„Conducătorul auto a oprit autoturismul în spatele căruței pentru a-l întreba de ce nu a acordat prioritate, moment în care căruțașul l-a lovit cu o furcă în zona capului. În urma loviturii primite, victima a căzut lângă autoturism, în stare de inconștiență, iar agresorul a fugit cu căruța de la locul faptei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Polițiștii din Rupea și Apața au reușit, ieri, să il prindă pe suspect, într-o locuință din Apața. Tânăru de 29 de ani a a fost reținut și prezentat magistraților din Rupea, care au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala gravă.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite