Un arhitect braşovean va proiecta un turn de 300 de metri, în Taiwan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitectul român Dorin Ştefan a câştigat vineri concursul pentru a proiecta Turnul din Taiwan (Taiwan Tower), o construcţie de cel puţin 300 de metri înălţime, care ar urma să devină un nou simbol pentru teritoriul asiatic, potrivit NewsIn.

Proiectul lui Ştefan a fost selectat dintre 237 de schiţe, propuse de arhitecţi din 25 de ţări. Românul a câştigat şi un premiu de patru milioane de dolari taiwanezi, echivalentul a 125.000 de dolari.

Juriul, care a cuprins arhitecţi din Taiwan, Statele Unite, Marea Britanie şi Japonia, a apreciat că proiectul arhitectului român este modern şi totodată graţios. „Va fi atât o emblemă, cât şi o operă de artă. Structura şi materialele sale sunt o adevărată provocare", a declarat An Yu-chien, membru taiwanez al juriului.

Conform Wikipedia, Dorin Ştefan s-a născut în anul 1950, la Zărneşti, în judeţul Braşov şi este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti.

Al doilea zgârie-nori din insulă

Taiwan Tower va fi cea mai înaltă structură din Taichung, al treilea oraş ca mărime din Taiwan. Construcţia nu va fi însă cel mai înalt zgârie-nori din insulă. În capitala Taipei existând deja o clădire de 508 metri - Taipei 101.

Turnul va avea o terasă, un restaurant şi spaţiu de birouri. Construcţia ar urma să înceapă în 2012 şi se va încheia după doi ani. De pe terasă, care va servi drept „punte de observare„, turiştii vor putea avea o privire de ansamblu asupra oraşului şi vor putea vedea Strâmtoarea Taiwan, care separă insula de China continentală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite