Un alt fel de Trio, în concert la Biserica Neagră din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Neagră Foto. Adevărul Braşov
Biserica Neagră Foto. Adevărul Braşov

Serile muzicale găzduite de Sala Festivă a Bisericii Negre revin cu un nou recital, pe 30 mai, la ora 18.00, ce va aduce în faţa publicului „Un alt fel de Trio", format din Bianca Manoleanu (soprana), Elisabeth Ganter (clarinet) şi Remus Manoleanu (pian).

Cei prezenţi la recital vor avea ocazia de a audia lucrări mai puţin cunoscute scenelor braşovene, ale unor compozitori precum Arnold Cooke, Franz Skraup, Darie Nemeş Bota, Mihai Murariu, Mihai Măniceanu sau Carmen Cârneci, dar şi arii consacrate de Gaetano Donizetti şi Charles Gounod.
 Dacă pentru publicul braşovean familia Manoleanu este o prezenţă cunoscută, noutatea recitalului o constituie alăturarea clarinetistei Elisabeth Ganter (Elveţia) în acest „altfel de Trio". Formată în universităţi din Elveţia, Germania şi SUA, clarinetista elveţiancă a cântat ca solistă în compania orchestrelor din Elveţia, Germania, Republica Cehă, Polonia, Brazilia, România, China, Taiwan şi SUA, fiind în acelaşi timp şi un pasionat iubitor de muzică de cameră, participând la numeroase recitaluri în duet sau trio.
 
Intrarea la recital este liberă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite