Un TIR încărcat cu ouă aduse din Polonia, verificat la sânge de autorităţile braşovene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autotrenul a fost depistat în parcarea unui complex comercial din Braşov şi la faţa locului s-au deplasat comisarii de la Protecţia Consumatorului, de la Garda Financiară şi inspectorii de la Direcţia Sanitar Veterinară.

Autorităţile au intrat, ieri, în alertă după ce au verificat documentele de transport a mărfii şi au constatat că traseul pe care a mers şoferul TIR-ului este cel puţin dubios. O altă neregulă a fost constatată şi la termenul de valabilitate a ouălor.

„TIR-ul a venit din Polonia, de unde au fost importate ouăle, a tranzitat România până în Bulgaria, după care s-a oprit la Braşov. Trebuie să verificăm trasabilitatea TIR-ului. Apoi, ouăle au un termen de valabilitate de 28 de zile de la data ouatului, ori aceste ouă au intrat în ţară în data de 27 septembrie şi au termen de valabilitate până în 29 octombrie", a spus şeful Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Braşov, Ionuţ Spătaru.

O parte din ouă au apucat deja să fie livrate pe piaţa braşoveană, însă la intervenţia CJPC a fost suspendată comercializarea lor până la lămurirea situaţiei. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite