UPDATE Ţepuit cu 700.000 de euro, lui Aurel Ţicleanu i s-a interzis să vorbească!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate din suma delapidată de cinci angajaţi ai băncii Credit Europe Bank îi aparţine lui Ţicleanu, scrie Prosport.

Fostul tehnician al Craiovei a aflat cu stupoare că toţi banii pe care îi depusese la banca din Braşov au dispărut din contul său, principalii suspecţi fiind directorul de operaţiuni şi directoarea Direcţiei de Credite, alături de alte trei persoane.

Printre persoanele ţepuite de Credit Europe Bank se află şi Petrică Stancu, unul dintre cei mai buni antrenori de volei din România, care însă a fost păgubit cu "doar" câteva zeci de mii de euro.

Conform unor surse demne de încredere, Aurel Ţicleanu ar fi confirmat că suma care i s-a sustras din cont se ridică la aproape 700.000 de euro, însă fostul antrenor al Craiovei nu vrea să facă vreo declaraţie oficială.

CITEŞTE ŞI:

Frauda de la Credit Europe Bank a ajuns la peste 2 milioane de euro

Acestuia i s-a promis că suma îi va fi returnată până la finalul acestei săptămâni, însă, oficialii Credit Europe Bank i-au impus tehnicianului să nu iasă în presă cu declaraţii.

În cazul în care nu-şi va primi măcar o parte din bani până la finalul săptămânii, antrenorul este hotărât să depună plângere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, din Braşov.

Deşi este născut lângă Hunedoara, iar cariera lui de antrenor, dar şi cea de jucător se confundă, practic, cu Universitatea Craiova, Ţicleanu este legat de Braşov prin faptul că soţia acestuia este din oraşul de sub Tâmpa, tehnicianul având şi o casă în cartierul Cristian.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite