Braşov: Turiştii străini ocolesc Braşovul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul turiştilor străini care au vizitat judeţul Braşov a scăzut cu o treime faţă de anul trecut.

Statisticienii au anunţat că numărul turiştilor străini care au vizitat judeţul Braşov în primele cinci luni ale anului 2009 este cu 30% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea survenind după opt ani de creştere continuă a turismului din judeţul Braşov.

În 2009 au venit în Braşov  23.961 turişti străini, faţă de 35.994 anul trecut. Scăderea survine după ce, în ultimii opt ani, între 2000 şi 2008, turismul braşovean a fost în creştere continuă. În această perioadă, numărul unităţilor de cazare a crescut cu 60,1%, de la 308, în anul 2000, la 493 la sfârşitul lui 2008. Majoritatea acestor unităţi de cazare sunt pensiuni, 360, din care 207 în mediul rural, cu 194 mai multe decât acum opt ani. Numărul de hoteluri a crescut şi el, de la 38, în anul 2000, la 57 anul trecut.

Pe ţări, cei mai mulţi turişti sosiţi la Braşov au fost, în toţi aceşti ani, cei germani, dar au ajuns la Braşov, în număr mare, şi turişti din Israel, Italia, Marea Britanie, SUA, Franţa sau Spania.

În toată această perioadă, principala atracţie turistică din judeţ a fost municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov, care au atras, în primele cinci luni ale acestui an, 80.510 turişti români şi 18.965 turişti străini, ceea ce reprezintă 47% din totalul turiştilor cazaţi în judeţul Braşov.

A doua zonă ca importanţă turistică din judeţ a fost, în acest an, oraşul Predeal, care a fost vizitat de 45.896 turişti, reprezentând 26% din totalul turiştilor sosiţi în judeţ. Oarecum surprinzător, zona Bran-Moieciu, a atras doar 17.424 de turişti români şi 1.103 turişti străini, reprezentând doar 10,9 % din totalul sosirilor din judeţ.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite