Peste 300 de oameni protestează în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Flash Mob-ul pentru susţinerea SMURD s-a transformat la Braşov în patrui zile de proteste vehemente împotriva actualei guvernări şi a edililor locali. 300 de oameni strigă în Piaţa Sfatului Jos Dictarura, Jos Guvernul, Jos Băsescu.

UPDATE 18.30 La fel ca la protestul de duminică, protestatarii au adus fotografii ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc, pe care le-au împărţit în mulţime şi le-au dat foc.Ei scandează "Jos Guvernul", "Ieşi afară, javră ordinară", "Unitate, unitate" şi "Veniţi cu noi", având parcate pe care scrie "Vrem alegeri libere", "Jos Băsescu", "Vrem monarhie constituţională". Câteva zeci de jandarmi şi poliţişti se află în zona centrală a oraşului, unde au loc protestele.

UPDATE 17.45. Numărul manifestanţilor din Piaţa Sfatului a ajuns la peste 300. Revoluţionarilor şi s-au adăugat pensionari şi studenţi ai Universităţii „Transilvania". Protestul este unul paşnic în acest moment. Nu au înregistrate incidente între jandarmi şi manifestanţi. Se strigă lozinci de genul : Jos Băsescu, Jos Guvernul, Jos Dictatura, Băsescu egal Ceauşescu.

UPDATE 17.24. Aproximativ 100 de persoane s-au adunat în Piaţa Sfatului. Oamenii protestează paşnic şi flutură steaguri în culorile naţionale. Protestatarii, marea majoritate revoluţionari, cei demisia preşedintelui şi a guvernului.

UPDATE ORA 11.25 Surse din cadrul militarilor în rezervă au susţinut că în rândul manifestanţilor ar fi instigatori, asemeni „teroriştilor" din 1989, care de fapt ar fi puşi special pentru a decrebiliza mişcările de protest, astfel ca oamenilor de rând să le fie frică să îşi mai spună păsul în stradă. Din informaţiile primite la redacţie, instigatorii, vor incita la acţiuni de violenţă în această după-amiază în Piaţa Sfatului, aşa cum de altfel s-a întâmplat ieri seară în Bucureşti.

Protestele de la Braşov au fost însă, paşnice faţă de cele din Capitală, singurele incidente fiind câteva îmbrânceli cu jandarmii. Până acum, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi nu au aplicat nici o sancţiune, însă, dacă lucrurile vor degenera sunt pregătiţi să intervină în forţă şi desigur să-i sancţioneze pe instigatori.

După ce aseară, planul protestarilor de a pleca spre Capitală a eşuat, reprezentanţii revoluţionarilor, care au fost principalii organizatori ai protestelor, au anunţat că îi invită pe toţi braşovenii, din nou, de la ora 16.00, în Piaţa Sfatului, la un nou miting.

Flash Mob-ul, „confiscat" de revoluţionari

Pe parcursul zilei de vineri, pe reţelele de socializare a circulat un mesaj în care braşovenii erau invitaţi la un Flash Mob, în Piaţa Sfatului, în vederea susţinerii SMURD şi a lui Raed Arafat, însă, manifestare s-a transformat într-un miting împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, revoluţionarii preluând controlul. La manifestarea de vineri seara, s-au adunat în jur de 500 de persoane, de la simpli trecători care s-au aliat mulţimii, până la revoluţionari sau persoane care s-au dat drept suporteri ai echipei FC Braşov.

Flash Mob-ul de susţinere a medicului Raed Arafat s-a transformat încet, dar sigur într-un protest vehement la adresa actualei puteri, revoluţionarii venind înarmaţi cu steaguri şi megafoane. „Jos Băsescu!", Jos Scripcaru!", „Jos Guvernul!", „Libertate" au fost doar câteva dintre lozincile strigate de braşoveni.
Mitingul nu a fost lipsit de incidente, manifestanţii îmbrâncindu-se cu jandarmii în Piaţa Sfatului. În final, coloana de protestatari a plecat spre Prefectură, pe strada Nicolae Bălcescu, unde huiduielile au continuat, însă, nu pentru mul timp. Sâmbătă seara, câteva zeci de persoane înarmate cu steaguri şi megafoane s-au adunat din nou în Piaţa Sfatului. După ce au strigat, câteva zeci de minute, împotriva Guvernului, protestatarii s-au risipit spre case, din cauza ninsorii şi a viscolului.

Vezi aici mai multe imagini de la protestul din Braşov

image

Ieri, protestul a fost mai vehement, în Piaţa Sfatului, strângându-se aproximativ o mie de persoane. Numai 200 dintre acestea au plecat în jurul orei 20.00 spre gara Braşov cu gândul de a ajunge în Capitală. Aceştia nu au fost lăsaţi de jandarmi să intre în gară şi după ora 22.00, protestatarii s-au restras.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite