Braşov: Trei elevi braşoveni, daţi afară din sălile de examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei elevi au încercat astăzi să copieze, însă au fost surprinşi de cadrele didactice care făceau parte din comisia de supraveghere şi eliminaţi din sala de examen.

Unul dintre aceştia a intrat cu telefonul în sală şi  prefăcându-se că se simte rău şi-a cerut permisiunea să meargă la toaletă. Însă, aici şi-a scos telefonul şi a încercat să afle unele informaţii legate de subiecte. „Copiii trebuie să aibă încredere în forţele proprii şi să nu apeleze la diverse metode de copiere. Trebuie să fie cinstiţi”, declară Vasilica Diaconu, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Braşov.

La prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea de la Limba şi Literatura Română, la Braşov au fost înscrişi  4.724 de elevi. Dintre aceştia 4.685 au fost prezenţi, ceea ce înseamnă ca s-a înregistrat un număr de 39 de absenţi. Pe listele celor înscrişi s-au numărat doar cei care au promovat problele orale, iar accesul elevilor în sălile de examen s-a făcut doar pe baza actului de identitate.

Elevii urmează să susţină pe 29 iunie proba scrisă la Limba şi literatura maternă, pe 30 iunie proba scrisă obligatorie a profilului, pe 1 iulie o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, iar pe 2 iulie o probă la alegere din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite