Braşov: Trei fraţi au fost abandonaţi de o fundaţie (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Trei fraţi au fost abandonaţi de o fundaţie (UPDATE)
Braşov: Trei fraţi au fost abandonaţi de o fundaţie (UPDATE)

Două fetiţe de câte 10 şi 8 ani şi un băieţel de 5 ani au fost abandonaţi pe holurile Direcţiei pentru Protecţia Copilului de către preşedinta fundaţiei care-i avea în tutelă. Copiii au fost părăsiţi de tatăl iresponsabil şi de mama mult prea violentă. Fundaţia riscă acum să-şi piardă licenţa de funcţionare

Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilul (DGASPC) au rămas ca la dentist când preşedintele fundaţiei „Casa Mea”, Ianis Calos i-a postat pe cei trei copii pe holul instituţiei, cu bagajele lângă ei, fără nici un cuvânt. Femeia a lăsat, totuşi, la „predarea” copiilor o scrisoare în limba engleză, în care îşi explica gestul prin faptul că nu mai doreşte să-i aibă în îngrijire pe cei trei copii. „Cei trei micuţi au fost lăsaţi ca niste bagaje la uşa noastră”, a precizat Radu Mailat, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Au fost relocaţi


Decizia de instituţionalizare a celor trei copii la fundaţia „Casa Mea” va fi trecută din nou prin instanţa Tribunalului pentru Minori din Braşov. De asemenea, cei trei copii au fost duşi în regim de urgenţă la centrul de plasament „Domino” din Ghimbav, unde vor sta până la pronunţarea instanţei Tribunalului pentru Minori. „În ultimul raport remis de către doamna Ianis Calos se semnalează că cei trei copii nu au un comportament tocmai adecvat, fiind tot timpul nemulţumiţi de condiţii, minţind personalul, adersându-i-se cu un limbaj urât şi vulgar şi influientându-i pe ceilalţi copii aflaţi în îngrijirea fundaţiei. Cel mai important este că fundaţia nu a propus ridicarea măsurii de protecţie specială a celor trei minori”, a mai spus Radu Mailat.

Fundaţia "Casa Mea"

Fundaţia „Casa Mea“ a fost înfiinţată în anul 2003, suportul financiar principal constituindu-l donaţiile primate din Statele Unite. Motto-ul fundaţiei este „… unde fiecare copil este iubit şi dorit!“, iar misiunea este aceea de a oferi un cămin primitor pentru copii abandonaţi, copii orfani sau copii cu retard mental uşor, precum şi de a asigura protecţia copilului pe o perioadă nedeterminată, pînă în momentul (re)integrării acestuia în familia naturală, substitutivă sau adoptivă.
Fundaţia „Casa Mea“ din Prejmer a primit licenţa de funcţionare din partea ANPDC la data de 02.03.2009

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite