Braşov: Grevă japoneză la Centrul de Transfuzii Sangvine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Grevă japoneză la Centrul de Transfuzii Sangvine
Braşov: Grevă japoneză la Centrul de Transfuzii Sangvine

Angajaţii se plâng că, de mai bine de un an, salariul întârzie, iar sporurile, şi aşa destul de mici le-au fost tăiate împotriva legii salarizării.

Timp de patru zile, persoanele care vor să doneze sânge la Centrul de Transfuzii Sangvine din Braşov trebuie să calce pragul instituţiei doar după ora 10.00, pentru că atât asistentele, cât şi medicii vor protesta împotriva măsurii de tăiere a sporurilor salariale, care erau oricum foarte mici.

Personalul a rămas fără sporul de prevenţie, sporul de centru şi sporul de infecţiozitate, ce reprezenta un plus de 30% la salariul fix.  În plus, din 31 de angajaţi, câţi avea instituţia, opt medici s-au pensionat la termen sau la cerere şi alte trei asistente şi-au depus demisia.

Salarii întârziate
De peste un an, angajaţii fac muncă voluntară, salariile întârzie în fiecare lună, iar volumul de muncă este mult prea mare, raportat la răsplată. „Nici măcar bruma de bani pe care o luăm lunar nu mai intră la timp de aproape un an de zile. Orele suplimentare nu ne-au fost plătite niciodată, iar, mai nou, după gărzi nu mai avem nici măcar zile libere, pentru că foarte mulţi colegi au preferat să plece“, a spus Mihaela Teritean, medic la Centrul de Transfuzii Sangvine din Braşov. 

60 de donări pe zi
În fiecare zi, la Centrul de Transfuzii din Braşov vin zilnic şi câte 60 de persoane, iar din „recoltă“ sunt alimentate toate spitalele din judeţ. „Ne vom alătura de luni celorlalte centre din ţară, până când vom ştii că sporurile ne vor reveni. Este inadmisibil ca personalul din spitale să primească sporuri de 100%, din care să zicem că ai avea ce să tai, iar nouă să ni se ia 30%, care ne completa salariul de nimic. Ne-au tăiat acel spor de sterilitate pe motiv că noi lucrăm cu truse de unică folosinţă, dar nimeni nu se gândeşte că lucrăm cu sânge, fără să ştim dacă omul din faţa noastră are vreo boală“, a mai spus Mihaela Teritean.

Personalul sanitar de la Centrul de Transfuzii nu mai poate face gărzi de când organigrama a fost ajustată şi de când nu acestea nu mai sunt plătite. Unii medicii sunt nevoiţi să doarmă la centru pentru a face faţă solicitărilor din partea spitalelor care au nevoie vitală de sânge.

Nu a fost ordin?!
Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Ioan Bazac, a spus că ministerul pe care îl conduce nu a emis niciun ordin de tăiere a sporurilor hematologilor. Salariul unui medic hematolog este de 1.700 de lei, fără sporuri, iar al unui asistent de 620 de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite