Braşov: EXCLUSIV/ Traficanţii au vândut drogurile poliţiştilor pentru 3000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: EXCLUSIV/ Traficanţii au vândut drogurile poliţiştilor pentru 3000 de euro
Braşov: EXCLUSIV/ Traficanţii au vândut drogurile poliţiştilor pentru 3000 de euro

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor tranzacţia dintre colaboratorul sub acoperire şi cei doi traficanţi a avut loc în apropiere de Casa Armatei, iar pentru cele 800 g de haşiş investigatorul a plătit circa 3000 de euro.

După ce oamenii legii au realizat flagrantul şi pus mâna pe droguri, au năvălit spre traficanţi pentru a-i reţine. Numai că aceştia au fost mai rapizi şi au apucat să se urce în maşina cu care veniseră, un Mistubishi de culoare vişinie. Au demarat în trombă pe Bulevardul Eroilor, au trecut pe culoarea roşie a semaforului de la Modarom şi în acea zonă au aruncat pe geam cei 3000 de euro obţinuţi în urma vânzării drogurilor. Apoi, au abandonat maşina în spatele magazinului Star şi au fugit spre pădure. Banii au fost recuperaţi ulterior de poliţişti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite